Steaua, Dinamo, CFR şi Timişoara nu au reuşit să obţină împreună decât un punct din confruntările europene, iar antrenorii lor dau vina fie pe ghinion, fie pe greşelile copilăreşti din apărare.
Echipele româneşti participante în Europa League nu au luat exemplu de la Unirea Urziceni (învingătoare la Glasgow în Champions League) şi n-au izbutit să obţină nici o victorie în meciurile disputate joi seară. Steaua a pierdut pe teren propriu cu Fenerbahce (0-1), Dinamo a fost învinsă la Istanbul de Galatasaray (1-4), CFR Cluj s-a înclinat la Praga (0-2), iar FC Timişoara a fost singura formaţie care a obţinut un punct, încheind la egalitate partida cu Anderlecht (0-0).
Nici una dintre cele patru formaţii româneşti nu ocupă unul din primele două locuri în grupele din care fac parte şi au şanse reduse de a se califica în 16-imile competiţiei. Cele patru au disputat în total 12 meciuri şi au înregistrat un bilanţ de doar două victorii, patru rezultate de egalitate (toate încheiate cu 0-0) şi şase înfrângeri.
„Câinii“ cred că scorul
a fost prea sever
Dinamoviştii au fost de părere după înfrângerea de la Istanbul că scorul înregistrat pe tabelă a fost prea sever în raport cu evoluţia jocului.
„Scorul este mult prea sever după evoluţia echipelor din teren. La 0-0, primele ocazii le-am avut noi, dar când nu reuşeşti să marchezi la acest nivel eşti taxat. Presiunea nu a fost prea mare, jucătorii care sunt concentraţi la maximum nu mai aud publicul. Îmi asum întreaga responsabilitate a rezultatului“, a spus antrenorul Ion Marin.
În schimb, antrenorul Stelei, Mihai Stoichiţă, a dat vina pe lipsa de experienţă după înfrângerea cu Fenerbahce. „A fost un joc cu foarte multe ocazii de gol, dar experienţa lui Fenerbahce şi-a spus cuvântul în faţa tinerilor mei jucători. Nu am speculat ocaziile pe care le-am avut, dar mi s-a spus că golul lor a fost înscris dintr-o poziţie suspectă de ofsaid. Îi felicit pe turci pentru succes, dar noi am fost egalii lor. Se vede lipsa de experienţă, suntem cruzi încă“, a spus Stoichiţă.
Sabău: Anderlecht
a avut noroc
Antrenorul Ioan Sabău a declarat că Anderlecht a obţinut un punct norocos în meciul cu FC Timişoara şi că formaţia sa şi-a diminuat şansele de calificare în primăvara europeană.
„Mi-a plăcut prima repriză, modul în care am abordat jocul, am avut iniţiativă, ritm, ocazii de a marca. Prima repriză mi-a plăcut cap-coadă şi ne-a aparţinut. A doua a fost mai echilibrată, cu puţine ocazii de gol. Au fost probleme la mijlocul terenului, jucătorii au cedat fizic, în unele momente echipa a fost ruptă în două. Este un punct norocos pentru Anderlecht. La ocaziile create ar fi trebuit să câştigăm“, a spus Sabău.
Antrenorul lui CFR, Antonio Conceicao, a declarat că echipa sa a făcut un joc bun, dar a plătit tribut unor greşeli fatale pe faza defensivă: „Meciul a fost decis încă din prima repriză. Pot să spun că elevii mei au evoluat bine, s-au dăruit mult, dar, din păcate, am făcut unele greşeli fatale pentru acest nivel. Obiectivul nostru este să trecem de faza grupelor şi vrem ca după următoarea confruntare să păstrăm şanse pentru a ne îndeplini obiectivul. Cu siguranţă, returul cu Sparta îl vom pregăti mult mai bine“.

