8.4 C
Craiova
duminică, 22 martie, 2026
Știri de ultima orăSportMozacu şi Mihalcea au adus victoria lui Aris

Mozacu şi Mihalcea au adus victoria lui Aris

Cipru. Echipa pregătită de tehnicianul român Mihai Stoichiţă, Aris Limassol, a câştigat partida de pe teren propriu cu concitadina Apollon, cu scorul de 3-1. Golurile formaţiei gazdă au fost opera românilor, Ciprian Mozacu înscriind o dată, iar Adrian Mihalcea punctând de două ori. Mozacu a fost integralist, Mihalcea a jucat până în minutul 80, iar celălalt român din ofensiva lui Aris, Laurenţiu Diniţă, a evoluat până în minutul 70. La Apollon, Adrian Iencsi şi Bogdan Andone nu au jucat.

Portugalia. Fundaşul român Laszlo Sepsi a fost titular pentru Benfica Lisabona în partida din deplasare cu Maritimo Funchal, scor 1-1. Fostul jucător al Gloriei Bistriţa a pasat decisiv la golul marcat de Cardozo, în minutul 26 şi a fost înlocuit în minutul 72.

Rusia. Mijlocaşul Răzvan Cociş a jucat pe tot parcursul partidei pe care formaţia sa, Lokomotiv Moscova, a pierdut-o acasă, cu 0-1, în faţa echipei Rubin Kazan.

Olanda. Ajax Amsterdam a câştigat, cu 4-1, meciul disputat duminică în compania lui Willem II Tilburg, în etapa a 29-a a campionatului olandez. Fundaşul român al „lăncierilor“, George Ogăraru, a fost rezervă în această partidă, în timp ce atacantul Nicolae Mitea a privit jocul din tribune.

Grecia. Fundaşul Cosmin Bărcăuan a fost integralist la OFI Creta în partida din deplasare cu Larisa, pe care a pierdut-o cu 1-5.

Turcia. Ankaragucu a câştigat, cu 2-0, meciul de pe teren propriu cu Genclerbirligi, iar mijlocaşul român al formaţiei gazdă, Giani Kiriţă, a fost titular, însă
s-a accidentat şi a fost înlocuit în minutul 42.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS