Cei doi „disponibilizaţi“ au depus memorii la FRF pentru a deveni liberi de contract, primul termen fiind stabilit pentru astăzi, dar clubul a cerut amânarea lui.
Puşi pe lista de transferuri de Universitatea Craiova, Mădălin Ciucă şi Gabriel Velcovici nu au reuşit să-şi găsească angajamente, deşi, la un moment dat, cei doi au fost daţi ca şi transferaţi la Yoyo Nanjing (China, Liga a II-a), respectiv Brescia (Italia, Serie B). Ciucă s-a aflat în ultimele două săptămâni în Asia, dar nu s-a înţeles cu oficialii chinezi, urmând să revină în România. Velcovici încă aşteaptă răspunsuri din partea unor impresari, dar este puţin probabil ca tratativele să se concretizeze. Chiar dacă nu au semnat contracte noi, sunt şanse infime ca Velcovici şi Ciucă să mai joace pentru Ştiinţa. Un motiv ar fi acela că antrenorul Nicolo Napoli a declarat că nu-i mai doreşte la echipă.
Mai mult, ieri s-a anunţat că jucătorii în cauză au depus memorii la Comisia pentru Statutul Jucătorului (CSJ) din cadrul FRF pentru a deveni liberi de contract. Astăzi urma să aibă loc prima confruntare dintre club şi fotbalişti, aceştia din urmă invocând anumite prevederi din regulament care le-ar permite să plece aproape gratis la altă echipă, fără acordul Universităţii. „Aşa sunt jucătorii, uită câte am făcut pentru ei. Oricum, nu vor avea câştig de cauză pentru că eu le-am plătit contractele. Amândoi au luat bani în avans, aşa că orice încercare a lor este sortită eşecului“, a anunţat finanţatorul grupării din Bănie, Adrian Mititelu.
De asemenea, alt component din lot, Marius Argintaru, doreşte să devină liber de contract. Acesta a refuzat să joace la FC Caracal, motiv pentru care a fost trimis la juniori, i s-a luat echipamentul şi, ulterior, a fost pus să se antreneze la ora şapte dimineaţa.
Mititelu, convocat la FRF
Comisiile din cadrul FRF vor avea „invitaţi“ de la Universitatea şi mâine. Comisia de Disciplină îl va judeca pe Ovidiu Dănănae, în urma cartonaşului roşu primit în Gruia. Fundaşul oltean este considerat recidivist, după ce a mai fost eliminat în partida cu Rapid, din Giuleşti (etapa a şasea), el riscând astfel o suspendare mai mare de două etape.
Nici războiul declaraţiilor purtat la finalul confruntării de la Cluj de finanţatorii Ştiinţei şi CFR-ului nu a trecut neobservat. Adrian Mititelu şi Arpad Paszkany au fost chemaţi la FRF pentru a da socoteală în aşa-zisul scandal „sacoşa“. „Cei de la Craiova sunt de două ori supăraţi, fiindcă au pierdut şi meciul, şi cei 200.000 de euro aflaţi într-o sacoşă pe care o avea la el un umflat din anturajul domnului Mititelu“ a fost declaraţia dată de Paszkany după meci, la care Mititelu a ripostat, spunând că patronul grupării ardelene nu este sănătos la cap şi că poate demonstra că butoanele Ligii I sunt la Cluj, nu în Bucureşti.
Oficialii Universităţii Craiova solicită şi sancţionarea centralului Istvan Kovacs, pe care îl acuză că nu i-a eliminat pe fundaşii lui CFR Tony şi Dorsin, că nu a acordat un penalti la o intervenţie în careu asupra lui Baird şi că a tolerat unele intrări „criminale“ ale jucătorilor de la Cluj. În plus, oltenii susţin că Istvan Kovacs nu trebuia delegat la partida din Gruia, având în vedere că a condus şi jocul precedent al Ştiinţei, cu Poli Iaşi (etapa a 19-a), când i-a acordat un cartonaş galben gratuit lui Bornescu (’87), fapt ce a dus la suspendarea portarului craiovean.