Fundaşul tricolorilor a fost prezentat oficial ieri, într-o conferinţă de presă care a avut loc la cantonamentul de la Formello al echipei Lazio Roma.
Fundaşul Ştefan Radu, împrumutat de Dinamo Bucureşti la Lazio Roma, a efectuat luni vizita medicală şi a fost prezentat oficial ieri, într-o conferinţă de presă care a început la ora 14.00 şi care a avut loc la cantonamentul de la Formello al echipei romane. La aceasta a fost prezent şi preşedintele clubului Lazio Roma, Claudio Lotito.
Fundaşul Ştefan Radu a declarat că este foarte fericit că va juca la Lazio, în Serie A, apreciind că Italia are cel mai puternic campionat din Europa. „Sunt foarte fericit că am reuşit să mă transfer la Lazio. Voi juca în cel mai puternic campionat din Europa“, a spus Ştefan Radu.
Ştefan Radu poate debuta astăzi la Lazio
Conform presei peninsulare, Ştefan Radu va fi titular în partida pe care Lazio Roma o va disputa astăzi, în deplasare, cu AC Fiorentina, formaţie la care este legitimat atacantul Adrian Mutu, în manşa secundă a sferturilor de finală ale Cupei Italiei. Antrenorul Delio Rossi va fi nevoit să-l titularizeze pe Radu, deoarece brazilianul Sanchez Emilson Cribari este suspendat, francezul Mobido Diakite este accidentat, iar Guglielmo Stendardo a fost împrumutat până la vară la Juventus Torino. Internaţionalul român urmează să facă pereche în centrul defensivei laziale cu Sebastiano Siviglia.
Echipa probabilă a lazialilor pentru partida cu Fiorentina este următoarea: Muslera – Behrami, Siviglia, Şt. Radu, Kolarov – Mudingayi, Baronio, Mutarelli – Mauri – Bianchi, Pandev.
În tur, Lazio a învins-o pe Fiorentina, la Roma, cu scorul de 2-1.
Becali: Radu nu are valoarea lui Chivu
Impresarul Victor Becali a susţinut că Ştefan Radu este un fundaş bun, dar nu are încă valoarea lui Cristian Chivu, apărătorul formaţiei Internazionale Milano. „Radu este bine cotat la noi în ţară, dar nu putem spune că are valoarea lui Chivu. Când avea vârsta lui Radu, Chivu deja juca de trei ani la Ajax. Ştefan Radu poate creşte în campionatul italian, iar fotbalul ne poate rezerva surprize plăcute. Cred însă că Radu şi Chivu au un caracter similar. Amândoi sunt cu picioarele pe pământ, o caracteristică importantă pentru un fotbalist profesionist. Ştiu că Radu îl admiră mult pe Chivu şi cu siguranţă la următoarea convocare la naţională cei doi vor vorbi despre Italia şi despre Roma“, a spus Becali.
Victor Becali a declarat că este sigur că Ştefan Radu îşi va încheia cariera în Italia. „Radu este un tânăr cu capul pe umeri. Sunt sigur de faptul că îşi va încheia cariera în Italia. Este un jucător cu o personalitate puternică şi este adecvat pentru campionatul Italiei. Are tehnică şi potenţial. Sper ca antrenorul Delio Rossi să ştie să-l folosească“, a spus Becali.
Piţurcă: Mă tem că Radu nu va fi titular
Selecţionerul tricolorilor, Victor Piţurcă, s-a arătat încântat de transferul lui Ştefan Radu la Lazio, adăugând însă că se teme că fundaşul român nu va fi titular.
„Este un pas uriaş pentru Ştefan Radu să joace în campionatul italian, la o echipă de tradiţie. Acum, foarte important este ca el să se impună şi să joace meci de meci. De aici vine teama pentru mine, pentru că s-ar putea să nu evolueze, cu toate că valoarea lui ar impune acest lucru. Este foarte important ca el să joace titular meci de meci, să se impună. Va creşte din toate punctele de vedere şi ne va fi foarte util la echipa naţională“, a spus Victor Piţurcă.