22.9 C
Craiova
joi, 10 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportUn punct cât o victorie

Un punct cât o victorie

Liga I


Universitatea – Rapid 0-0


• Stadion: „National – Lia Manoliu“, spectatori: 5.000.


Universitatea: Bornescu – Dananae, Ciuca, Mitchell, Rose – Wobay, Saceanu (’90, Dina), D. Stoica, Velcovici – Njock, Baird (’71, Girla). Antrenor: Stefan Stoica.


Rapid: Coman – M. Constantin, Maftei, Rada – Badoi, Maldarasanu (’68, E. Dica), C. Lazar, Perja – Ganea (’78, Moldovan), Mazilu (’59, Buga), Zicu. Antrenor: Razvan Lucescu.


• Cartonase galbene: Njock / Zicu.


• Au arbitrat: V. Bratu – Cr. Nica, D. Burloiu.


Oltenii s-au multumit cu egalul la capatul unui meci in care si-au creat prea putine faze de poarta si au fost salvati de la infrângere de Bornescu, aflat in zi de gratie.


Pe cel mai mare stadion din tara, sâmbata a fost o seara olteneasca. Universitatea a disputat in premiera un meci in Capitala, in calitate de gazda, si a vrut sa le arate tuturor ce inseamna acest lucru. „Lia Manoliu“ a rasunat ore in sir de melodiile dedicate Stiintei, oltenii fiind la putere atât in tribune, cât si la oficiala, unde, printre altii, Ilie Balaci si Ovidiu Stinga au dorit sa-i vada la lucru pe alb-albastri.


Pe teren insa, ostilitatile au fost impartite, dar la final Universitatea si Rapid au terminat nedecis, rezultatul multumind pâna la urma ambele tabere. Stiinta era considerata „nasa“ Rapidului, insa sâmbata seara, desi au demonstrat ca sunt o echipa mai matura, mai bine asezata in teren, giulestenii n-au avut forta sa accelereze jocul in momentele-cheie si, in unele momente, nici sansa. In ecuatie trebuie bagat insa si portarul Mircea Bornescu, goal-keeper care a facut minuni in meciul de pe „Lia Manoliu“.


Asa s-a intâmplat in minutul 23, când, aflati la conducerea partidei, bucurestenii au irosit cea mai mare ocazie de pâna atunci. Badoi a centrat de pe partea dreapta, Ciuca si Mitchell s-au incurcat reciproc, iar C. Lazar a sutat din marginea careului mic, Bornescu salvând cu un reflex uimitor. In replica, oltenii nu s-au apropiat in prima parte de poarta adversa decât in doua rânduri, iar atunci suturile lui Wobay si Velcovici nu si-au atins tinta. Leonezul a inceput meciul ca mijlocas dreapta, dar, dupa zece minute, a fost trimis de Stoica in avanposturi alaturi de Njock, locul sau fiind luat de Baird.


Rapid a pus presiune la poarta craioveana doar o repriza, iar in partea a doua a jocului s-a multumit sa apere rezultatul, de notat fiind doar ocaziile lui Mazilu (’50) si Ganea (’70), ultimul cu o executie spectaculoasa din foarfeca, dar din nou Bornescu a fost providential. Nici Stiinta nu avut limpezimea unei echipe bine sudate, a lasat impresia ca se multumeste si cu un egal, desi juvetii declarasera ca se vor bate pentru puncte.


Jocul de pase n-a functionat, iar ocaziile la poarta rapidista au fost destul de rare, zbaterile lui Njock si „floricelele“ lui Wobay dovedindu-se prea putin periculoase pentru buturile aparate de Coman. Leonezul ar fi putut marca in minutul 67, dar a fost oprit eronat din drumul spre poarta de asistentul Daniel Burloiu, care a semnalizat un ofsaid inexistent.


Stoica, trimis in tribune


In minutul 43 al meciului de pe „Lia Manoliu“, Stefan Stoica a fost trimis in tribuna de centralul Vasile Bratu, pentru proteste repetate. Stoica a contestat decizia arbitrului de a-i da un cartonas galben lui Njock, care la rândul sau protestase pentru ca asistentul gresise la un aut. „Nu va este rusine! Nu vedeti la un metru, nu sunteti in stare sa dati o decizie corecta!“, a rabufnit Stoica, acesta fiind convins cu greu sa paraseasca banca tehnica.


Dupa meci, „Mourinho“ a explicat iesirea nervoasa din finalul primei reprize: „Poate am exagerat si eu, insa i-am zis doar ca era la doi metri si trebuia sa vada ce s-a intâmplat la acea faza. Nu am adus injurii, doar am depasit spatiul tehnic, dar asa sunt ei, merg cu noi la extrem. Speram sa ajungem si noi puternici si atunci cred ca nu vom mai pati asa“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS