Majoritatea starurilor clubului torinez si-au anuntat intentia de a se transfera la alte echipe dupa ce gruparea „bianconera“ a fost retrogradata in Serie B si penalizata cu 30 de puncte.
Dupa problemele din prima divizie din Italia si retrogradarea in Serie B a trei echipe celebre, Juventus, Fiorentina si Lazio, jucatorii sunt vânduti sau pleaca la pachet, cei mai cautati fiind cei ai clubului din Torino. Zvonurile legate de jucatorii echipei Juventus, retrogradata in Serie B pentru aranjarea unor meciuri, apar la fiecare ora si sunt uneori dezmintite cu aceeasi rapiditate. Daca in privinta unor jucatori lucrurile sunt clare, respectiv daca vor ramâne sa joace in a doua divizie din peninsula sau se vor indrepta spre cluburi din primile ligi, in privinta altora, lucrurile sunt mai putin clare.
Juventus a refuzat prima oferta a gruparii Real Madrid pentru Emerson, Cannavaro si Zambrotta, deoarece este prea mica. Clubul bianconero ar fi cerut 38 de milioane de euro, fata de 30 oferite de spanioli. Totusi, negocierile vor continua.
„In urmatoarele zile ne vom intâlni pentru a continua sa vorbim. Suntem dispusi sa vindem jucatorii cu oferte concrete“, a spus directorul sportiv al gruparii torineze, Alessio Secco. Acesta a afirmat ca Del Piero si Nedved au confirmat ca nu vor parasi „Batrâna doamna“.
Toata lumea „trage“ de Zambrotta
Unul dintre jucatorii lui Juventus aflat pe lista de achizitii a cluburilor europene este Gianluca Zambrotta. Impresarul acestuia a recunoscut ca fundasul italian va lua in considerare un transfer la Chelsea doar daca clubul sau nu ajunge la o intelegere cu AC Milan.
Chelsea este in competitie cu Real Madrid si Barcelona pentru a obtine semnatura campionului mondial, iar un reprezentant al clubului londonez este asteptat sa discute, la sfârsitul spatamânii, cu formatia din Torino. Cu toate acestea, AC Milan are prim-planul in negocieri, deoarece jucatorul doreste sa ramâna in Serie A.
„Dorinta lui Zambrotta este sa ramâna in Italia, dar nu la Juventus, iar singurul club care isi poate permite transferul si a aratat interes este AC Milan“, a spus impresarul Giuseppe Bonetto.
„Daca Juve nu ajunge la un acord cu AC Milan, Zambrotta va lua atunci in considerare alte alternative. Un reprezentant al Chelsea va veni la Torino in urmatoarele zile. Clubul va lua decizia si ne va instiinta care sunt optiunile“, a explicat impresarul jucatorului, care a adaugat ca pe lista doritorilor mai sunt Real Madrid si Barcelona.
Buffon si Thuram vor sa ramâna in Serie A
Portarul Gianluigi Buffon este alt jucator al clubului Juventus care este dorit in Anglia, dar care vrea sa ramâna in Italia. Aparatorul buturilor echipei campioana mondiala era dat ca foarte aproape de un transfer la Arsenal. Cum portarul german al tunarilor, Jens Lehmann, se apropie de finalul carierei sale la club, Arsene Wenger cauta pe piata posibili inlocuitori. In vreme ce Buffon a consimtit ca ar putea ajunge la Londra, prioritatea sa ramâne, totusi, Serie A, Milan fiind principala favorita pentru a obtine semnatura.
„Prioritatea sa este sa ramâna sa joace in Italia. Ii place Londra ca o posibila destinatie, dar dorinta sa este sa continue in Serie A“, a explicat impresarul jucatorului, Silvano Martina.
Alta vedeta a clubului torinez, fundasul francez Lilian Thuram, si-a exprimat dorinta sa plece, nefiind incântat sa joace in Serie B. „Sunt foarte putine sanse ca eu sa joc cu Juventus in Serie B. Pâna acum nu am vorbit multe cu reprezentantii clubului. Sper sa gasesc o echipa la timp pentru a ramâne in prima divizie“, a precizat fundasul francez.
Unele zvonuri spun ca Thuram ar fi dorit de Barcelona, dar francezul nu a confirmat: „Vom vedea unde ma voi transfera. In orice caz, Barcelona ar fi o destinatie frumoasa pentru mine“.
Bojinov este incântat ca a venit la Juventus
Pentru ca vedetele „Batrânei doamne“ pleaca, clubul torinez a inceput sa „astupe“ gaurile de lot cu jucatori tineri. Unul dintre acestia este atacantul bulgar Valeri Bojinov, care a spus ca este incântat de imprumutul sau la Juventus, in ciuda faptului ca va juca in Serie B. Jucatorul de 20 de ani, care este in proprietatea celor de la Fiorentina, a fost imprumutat la Torino pe 8 iulie, cu o zi inainte ca Italia sa câstige Cupa Mondiala la Berlin.
„Când am aflat ca Juventus ma doreste, am acceptat imediat fara sa ma mai gândesc nici macar un minut. Este o echipa mare si este sansa vietii mele sa evoluez la un astfel de club. Vreau sa demonstrez ca merit sa ma aflu aici si sa readuc Juventusul in top, acolo unde ii este locul“, a spus bulgarul, care a insistat ca nu a fost deranjat de faptul ca va evolua intr-o divizie inferioara, unde este constient ca nu va fi usor.
Bojinov si-a câstigat reputatia de cel mai promitator tânar atacant acum doua sezoane, când evolua la Lecce, inscriind unsprezece goluri in primele 20 de meciuri ale sezonului. Apoi s-a transferat la Fiorentina, in schimbul a 12 milioane de euro.