Presedintele clubului Pandurii, Marin Condescu, neaga ca ar fi oferit bani echipei FC National pentru a se preda, asa cum a insinuat Adrian Porumboiu, finantatorul gruparii FC Vaslui.
Seful „bancarilor“, Constantin Iacov, a declarat sâmbata, dupa partida cu Pandurii Târgu Jiu, scor 3-2, ca gruparii pe care o conduce i s-a oferit suma de 60.000 de dolari pentru a invinge formatia gorjeana, bani promisi de oficiali ai cluburilor cu care Pandurii se afla in lupta pentru evitarea retrogradarii, FC Vaslui si Jiul Petrosani.
Porumboiu a replicat la spusele lui Iacov, sustinând ca presedintele lui FC National l-a sunat sa pluseze la suma oferita de Condescu, una destul de consistenta. Iacov a recunoscut ca s-a intâlnit cu Condescu, dar nu pentru a negocia un eventual blat, ci pentru a discuta probleme legate de LPF.
„Am vorbit si cu alti presedinti, eu sunt mai nou in fotbal si am discutat de situatia care exista de ceva timp la LPF. Aceasta liga profesionista este proprietatea cluburilor, iar Dumitru Dragomir si ceilalti sunt angajati acolo. Astea au fost intâlnirile pe care le-am avut eu in ultimele doua luni cu oameni din fotbal“, a explicat Iacov scopul intâlnirilor cu Condescu.
„Nu eu am dat bani“
Presedintele gorjenilor dezminte ca ar fi umblat cu lucruri necurate, preferând ca echipa sa sa retrogradeze decât sa se preteze la astfel de practici. „Nu am nici un fel de treaba cu acesti oameni. Nu vad de ce ma amesteca si pe mine in scandalul lor. Nu m-am dus cu nici o geanta de bani, pentru ca nu era vorba de o licitatie. Nu sunt nebun sa umblu cu geanta de bani dupa mine si sa dau dupa bunul meu plac. Nici nu pot face asta pentru ca nu sunt patron la echipa. Sunt niste afirmatii total deplasate. Numai un nebun ar putea face asta, iar cine a facut afirmatia ar trebui sa fie tras la raspundere. Va spun sincer ca decât sa umblu cu smecherii de astea necurate, prefer sa retrogradam. Nu eu am dat bani, ci altii si tot ei striga acum. Porumboiu si Simota sa-si vada de echipele lor“, a spus Condescu.
Presedintele gruparii gorjene a precizat ca i-a stimulat doar pe fotbalistii sai, fiecare având promisa o prima de 2.000 de euro in cazul unei victorii, insa jucatorii gorjeni nu au fost in stare sa obtina victoria si implicit prima destul de consistenta.
Pandurii, inca o data pe sticla
Liga Profesionista de Fotbal a stabilit programul televizarii ultimelor doua etape din Divizia A, campionat care se va relua dupa turneul nationalei României in SUA. Pandurii Târgu Jiu va fi televizata o singura data, cu Poli Timisoara, pe teren propriu, in timp ce ultimul joc din primul esalon al gorjenilor, cel de la Galati, nu a interesat nici o televiziune. Etapa a 29-a se intinde pe trei zile: vineri, 2 iunie: Gloria Bistrita – CFR Cluj (18.00, Telesport), FCM Bacau – FC Vaslui (20.00, National TV); sâmbata, 3 iunie: Farul Constanta – Otelul Galati (17.00, TVR 2), Dinamo Bucuresti – FC National (18.00, National TV), Poli Iasi – FC Arges (18.00), Steaua Bucuresti – Jiul Petrosani (20.30, Antena 1); duminica, 4 iunie: Pandurii Târgu Jiu – Poli Timisoara (18.00, Telesport), Rapid Bucuresti – Sportul Studentesc (20.30, TVR 1), iar jocurile ultimei etape au loc miercuri, 7 iunie, de la ora 17.00: FC Vaslui – Steaua Bucuresti (TVR 1), Jiul Petrosani – Rapid Bucuresti (Antena 1), Poli Timisoara – Dinamo Bucuresti (National TV), Sportul Studentesc – Gloria Bistrita (inregistrat ora 20.00, Telesport), CFR Cluj – Farul Constanta, FC Arges – FCM Bacau, FC National – Poli Iasi (inregistrat ora 20.00, National TV) si Otelul Galati – Pandurii Târgu Jiu.