13.4 C
Craiova
luni, 16 martie, 2026
Știri de ultima orăSanatateMedicinaUn test de sânge poate descoperi demența cu 25 de ani înainte de apariția simptomelor

Un test de sânge poate descoperi demența cu 25 de ani înainte de apariția simptomelor

Cercetătorii încearcă de mai mulți ani să identifice metode prin care riscul de demență să poată fi detectat cât mai devreme. Un nou studiu sugerează că un marker biologic măsurat în sânge ar putea indica riscul viitor de tulburări cognitive la femei cu mult timp înainte de apariția simptomelor.

Un test de sânge care măsoară nivelul unei proteine asociate modificărilor cerebrale din boala Alzheimer ar putea anticipa riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de debutul simptomelor, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la University of California San Diego (UCSD) și publicat, marți, în revista JAMA Network Open.

Studiul arată că nivelurile crescute ale biomarkerului p-tau217 (tau fosforilat 217), o formă a proteinei tau asociată cu modificările cerebrale observate în boala Alzheimer, au fost puternic corelate cu apariția ulterioară a tulburărilor cognitive ușoare și a demenței la femei în vârstă care nu prezentau probleme cognitive la începutul cercetării.

„Rezultatele sugerează că am putea identifica femeile cu risc crescut de demență cu decenii înainte ca simptomele să apară”, a declarat autorul principal al studiului, Aladdin H. Shadyab, profesor asociat de sănătate publică și medicină la Herbert Wertheim School of Public Health and Human Longevity Science și la School of Medicine din cadrul UCSD.

Modificări timpurii la nivelul creierului asociate cu boala Alzheimer

Potrivit cercetătorilor, un astfel de interval lung între identificarea riscului și apariția simptomelor ar putea permite aplicarea mai devreme a strategiilor de prevenție și o monitorizare mai atentă a persoanelor cu risc, în loc ca intervențiile să înceapă abia după apariția tulburărilor de memorie.

Rezultatele provin din analiza datelor a 2.766 de participante la Women’s Health Initiative Memory Study, un studiu național de mari dimensiuni care a inclus femei cu vârste între 65 și 79 de ani la sfârșitul anilor 1990 și le-a urmărit timp de până la 25 de ani.

La momentul includerii în studiu, toate participantele aveau funcție cognitivă normală. Probele de sânge recoltate la începutul cercetării au fost analizate ulterior pentru a determina nivelul biomarkerului p-tau217, o formă a proteinei tau care reflectă modificări timpurii la nivelul creierului asociate cu boala Alzheimer.

Pe parcursul perioadei de urmărire, cercetătorii au identificat participantele care au dezvoltat ulterior probleme de memorie sau de gândire, inclusiv demență.

Femeile care prezentau la început niveluri mai ridicate de p-tau217 în sânge au avut o probabilitate mult mai mare de a dezvolta demență mai târziu în viață.

Cu cât nivelul biomarkerului era mai mare, cu atât creștea și riscul de demență, femeile cu cele mai ridicate valori având cea mai mare probabilitate de a dezvolta boala pe termen lung.

Diferențe și între femeile albe și cele de culoare în ceea ce privește intensitatea asocierii dintre biomarker și demență

Analiza a arătat, totodată, că asocierea dintre nivelurile ridicate de p-tau217 și riscul de tulburări cognitive nu a fost identică pentru toate participantele.

De exemplu, legătura dintre acest biomarker și evoluția cognitivă nefavorabilă a fost mai puternică la femeile care aveau peste 70 de ani la momentul includerii în studiu, comparativ cu cele mai tinere, și la cele care prezentau factorul genetic de risc pentru boala Alzheimer, APOE ε4.

De asemenea, p-tau217 a fost mai predictiv pentru demență la femeile care au fost repartizate în studiu pentru terapie hormonală cu estrogen și progestin, comparativ cu cele care au primit placebo.

Cercetătorii au observat diferențe și între femeile albe și cele de culoare în ceea ce privește intensitatea asocierii dintre biomarker și demență. În același timp, combinarea nivelului de p-tau217 cu vârsta a îmbunătățit predicția riscului de demență într-un mod similar în ambele grupuri.

Biomarkerii măsurați în sânge sunt mult mai puțin invazivi și pot fi mai ușor de utilizat decât metodele bazate pe imagistica cerebrală sau pe analiza lichidului cefalorahidian

Autorii studiului subliniază că biomarkerii măsurați în sânge, precum p-tau217, sunt promițători deoarece sunt mult mai puțin invazivi și pot fi mai ușor de utilizat decât metodele bazate pe imagistica cerebrală sau pe analiza lichidului cefalorahidian.

„Acest lucru este important pentru accelerarea cercetărilor privind factorii care influențează riscul de demență și pentru evaluarea strategiilor care ar putea reduce acest risc”, a declarat Linda K. McEvoy, cercetător principal la Kaiser Permanente Washington Health Research Institute și autor senior al studiului, citată într-un comunicat.

În prezent, biomarkerii detectați în sânge nu sunt recomandați pentru utilizare clinică la persoanele care nu prezintă simptome de tulburări cognitive.

Autorii subliniază însă, că sunt necesare studii suplimentare pentru a stabili modul în care testarea pentru p-tau217 ar putea fi integrată în practica medicală și dacă identificarea timpurie a riscului poate modifica evoluția bolii.

Cercetări viitoare vor analiza și modul în care factori precum terapia hormonală, profilul genetic și condițiile de sănătate asociate înaintării în vârstă interacționează cu nivelurile de p-tau217 din plasmă pe parcursul vieții și influențează riscul de demență.

Citește și: Bărbat rănit într-un accident între un microbuz şi un autoturism

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS