16.2 C
Craiova
joi, 28 august, 2025
Știri de ultima orăSanatatePoți face supradoză de vitamine?

Poți face supradoză de vitamine?

Administrarea de vitamine este promovată constant ca fiind benefică pentru sănătate, iar percepția generală este că vitaminele nu au efecte adverse. Totuși, adevărul este că și în cazul vitaminelor este valabilă regula cu “prea mult dintr-un lucru bun duce la lucruri rele” și prin urmare există supradoză și de vitamine.

Liposolubil versus hidrosolubil

Administrarea de vitamine face parte din rutina zilnică a sute de milioane de oameni din întreaga lume.

Cele 13 vitamine cunoscute sunt împărțite în 2 categorii – liposolubile și hidrosolubile

Vitaminele hidrosolubile sunt eliminate ușor din organism și nu sunt ușor depozitate în țesuturi. Există mai multe vitamine hidrosolubile, cum ar fi vitamina C și complexul vitaminelor B.

Deoarece vitaminele hidrosolubile nu sunt stocate, ci excretate prin urină, este mai puțin probabil să provoace probleme chiar și atunci când sunt administrate în doze mari.

Cu toate acestea, administrarea de megadoze din unele vitamine hidrosolubile poate duce la efecte secundare potențial periculoase.

De exemplu, administrarea de doze foarte mari de vitamina B6 poate duce la leziuni nervoase potențial ireversibile în timp, în timp ce administrarea de cantități mari de niacină poate provoca leziuni la nivelul ficatului.

Spre deosebire de vitaminele hidrosolubile, vitaminele liposolubile nu se dizolvă în apă și se depozitează ușor în țesuturile corpului. Este vorba despre vitaminele A, D, E și K.

Cum apare supradozarea?

Atunci când sunt consumate în mod natural prin alimente, este puțin probabil ca acești nutrienți să provoace daune, chiar și atunci când sunt consumați în cantități mari. Totuși, atunci când sunt administrați în doze concentrate sub formă de suplimente, este ușor să luați prea mult, iar acest lucru poate duce la consecințe negative asupra sănătății.

Deoarece vitaminele liposolubile se pot acumula în țesuturile organismului, acestea pot provoca mult mai multe daune atunci când sunt administrate în doze mari, în special pe perioade lungi de timp.

Supradozarea vitaminelor

Deși vitamina K are un potențial scăzut de toxicitate, aceasta poate interacționa cu anumite medicamente, cum ar fi anumite anticoagulante orale (medicamente pentru subțierea sângelui) și antibioticele.

În afară de vitamina K, celelalte trei vitamine liposolubile au o doză zilnică recomandată stabilită datorită potențialului lor de a provoca daune la doze mari.

Deși toxicitatea vitaminei A poate apărea din cauza consumului de alimente bogate în vitamina A, aceasta este asociată în mare parte cu suplimentele. Simptomele includ greață, creșterea presiunii intracraniene, comă și chiar decesul în cazul dozelor excepțional de ridicate, administrate perioade îndelungate de timp.

Toxicitatea cauzată de administrarea de doze mari de suplimente de vitamina D poate duce la simptome periculoase, inclusiv pierderea în greutate, pierderea poftei de mâncare și bătăi neregulate ale inimii. De asemenea, poate crește nivelul de calciu din sânge, ceea ce poate duce la afectarea organelor interne.

Suplimentele de vitamina E, supranumită vitamina fertilității, în doze mari pot interfera cu coagularea sângelui, pot provoca hemoragii și pot duce la accident vascular cerebral hemoragic.

Dr. Farmacist primar, Valentina Ghimpău

Citeşte şi: O simplă analiză de sânge ar putea detecta cancerul ovarian, în stadii incipiente

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS