Ingrediente
- 300 g făină
- 150 g unt
- 75 ml apă
- sare
Umplutură
- 2 bucăți ouă
- 120 g ton
- 300 g brânză ricotta
- 200 g smântână pentru gătit
- 50 g măsline
- 1 lingură pătrunjel
- sare
- piper
- oregano
- roșii cherry
Mod de preparare
Pune făina într-un bol, apoi adaugă untul rece, tăiat cubuleţe, împreună cu sarea. Amestecă şi frământă până când compoziţia capătă o textură nisipoasă. Toarnă apoi apa rece şi continuă frământarea până se formează un aluat omogen. Modelează aluatul într-o bilă, înveleşte-l şi lasă-l la frigider timp de 30 de minute.
Pune ouăle într-un bol și bate-le bine cu telul.
Scurge tonul de ulei și încorporează-l în ouăle bătute. Amestecă, apoi adaugă ricotta, smântâna pentru gătit, măslinele tocate mărunt și pătrunjelul. Asezonează cu sare, piper și oregano, apoi omogenizează compoziția.
Întinde aluatul între două foi de copt și așază-l într-o formă de tartă cu fund detașabil. Taie excesul de aluat astfel încât să acopere uniform baza și marginile interioare ale formei. Înțeapă aluatul cu o furculiță pentru a preveni umflarea în timpul coacerii.
Toarnă umplutura în coaja de tartă, apoi distribuie roșiile cherry deasupra, din loc în loc.
Coace tarta în cuptorul preîncălzit la 180°C timp de aproximativ 45 de minute sau până când suprafața se rumenește frumos.
Reţetă oferită de bucatarialidl.ro

