27.8 C
Craiova
marți, 26 august, 2025
Știri de ultima orăMagazinUn japonez de 102 ani, cel mai vârstnic om care a ajuns pe vârful Muntelui Fuji

Un japonez de 102 ani, cel mai vârstnic om care a ajuns pe vârful Muntelui Fuji

Un japonez în vârstă de 102 ani a devenit cel mai vârstnic excursionist care a ajuns pe vârful celebrului Munte Fuji, o performanţă care nu reprezintă „nimic special” pentru el, după cum a declarat pentru AFP, potrivit Agerpres.

„Sunt cu şase ani mai în vârstă decât ultima dată când l-am escaladat”, a declarat Kokichi Akuzawa pentru AFP, luni seară, referindu-se la ascensiunea sa anterioară pe vârful de 3.776 de metri, la vârsta de 96 de ani, o performanţă recunoscută recent de Guinness World Records.

„Am mai fost acolo şi m-am bucurat de privelişte de mai multe ori; n-a fost nimic special (de data asta). Ultima dată am ajuns şi în vârf”, a adăugat pasionatul de drumeţii, care s-a ambiţionat să meargă pe jos o oră pe zi şi să urce pe munte o dată pe săptămână, ca exerciţiu fizic.

Fostul crescător de vite, născut în 1923, a avut însă o pregătire dificilă anul acesta, după ce a suferit o căzătură în timpul unei ascensiuni, în ianuarie. Apoi a suferit de zona zoster, înainte de a fi spitalizat pentru insuficienţă cardiacă.

Starea sa fizică i-a îngrijorat pe membrii familiei sale, însă Akuzawa a fost foarte determinat şi „recuperarea sa a fost atât de rapidă încât medicilor lui nu le-a venit să creadă”, a povestit pentru AFP fiica sa în vârstă de 75 de ani, Yukiko. Pe drum, el a fost însoţit de una dintre nepoatele sale, care este asistentă medicală.

Ascensiunea pe Muntele Fuji a necesitat trei zile şi două nopţi petrecute într-un refugiu montan.

Citeşte şi: Premieră medicală! Plămân de porc, transplantat la un pacient aflat în moarte cerebrală


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS