Data de 4 iulie 1776 este cunoscută în istorie ca ziua Declarării Independenţei americanilor de Imperiul Britanic, eveniment care a condus la naşterea Statelor Unite ca entitate suverană. În prezent, 4 iulie este ziua în care americanii îşi celebrează valorile naţionale, potrivit descoperă.
 În 1776, cele 13 colonii americane îşi declarau independenţa de Imperiul  Britanic. Un eveniment care a condus la naşterea Statelor Unite ale  Americii ca entitate suverană, scrie Mediafax.
 
  Însă 4 iulie nu este chiar ziua în care Congresul Continental – format  din delegaţi ai coloniilor – a decis să declare independenţa, acest  lucru întâmplându-se cu două zile înainte, pe 2 iulie 1776. 
 
 Nu este nici data la care a izbucnit Revoluţia Americană. Revoluţia începuse  cu un an înainte, în aprilie 1775, potrivit constitutionfacts.com.
 
 Şi nici nu este data la care Thomas Jefferson – considerat unul dintre  „părinţii fondatori” ai SUA. Care a devenit al treilea preşedinte al statului  (1801-1809) – a scris prima schiţă a Declaraţiei de Independenţă, lucru  care s-a întâmplat în iunie 1776. Această Declaraţie de Independenţă a  fost semnată pe 2 august 1776 şi trimisă britanicilor în luna noiembrie a  aceluiaşi an.
 
 Pe 4 iulie 1776, Congresul Continental a aprobat forma finală a  Declaraţiei de Independenţă, la conceperea căreia s-a lucrat mai multe  zile.
 
 Astfel a devenit oficială această dată. A fost inclusă în  Declaraţia de Independenţă, iar copia semnată în august 1776, redactată  de mână, poate fi văzută în prezent la Arhivele Naţionale din  Washington.
În primii 15-20 de ani americanii nu au sărbătorit această dată
 În primii 15-20 de ani după semnarea Declaraţiei de Independenţă,  americanii nu au sărbătorit această dată, iar, până în anii 1790,  devenise şi un act controversat. Pe de o parte, democraţii republicani  admirau Declaraţia de Independenţă şi pe Jefferson, pe de altă parte,  federaliştii considerau actul prea franţuzesc şi prea anti-britanic. 
 
 În 1817, John Adams – al doilea preşedinte al SUA (1797-1801) – se plângea că America nu era foarte interesată de trecutul ei.
 
 După ce s-a încheiat războiul dintre americani şi britanici, izbucnit în  1812, partidul federalist s-a destrămat şi toate formaţiunile politice  din anii 1820 – 1830 se considerau moştenitori ai lui Jefferson şi ai  republicanilor democraţi. Au început să circule din nou copii tipărite  ale Declaraţiei de Independenţă, cu data de 4 iulie subliniată. Moartea  lui Thomas Jefferson şi a lui John Adams pe 4 iulie 1826 a ajutat la  promovarea ideii că 4 iulie trebuie sărbătorită ca dată importantă în  istoria americanilor. 
 
 Congresul american a declarat ziua de 4 iulie sărbătoare naţională în  1870, la aproape un secol de la Revoluţia Americană. Tot atunci a fost  declarată sărbătoare naţională şi Crăciunul, printre altele.
 
 În prezent, ziua de 4 iulie este marcată prin etalarea steagului  american. Discursuri politice, ceremonii, parade, petreceri, reuniuni de  familie, picnicuri, meciuri de baseball, focuri de artificii şi alte  evenimente sunt nelipsite.
 
 Cu această ocazie, pe mesele americanilor se regăsesc cel mai adesea  „hot-dogs” şi hamburgeri, porumb copt, limonadă, bere, pepene roşu şi  plăcintă cu mere şi îngheţată.

