18.3 C
Craiova
luni, 14 iulie, 2025
Știri de ultima orăMagazinDucesa Meghan de Sussex a născut un băiat

Ducesa Meghan de Sussex a născut un băiat

Ducesa Meghan a născut un băiat, care este al şaptelea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii. Ea şi prinţul Harry sunt pentru prima pară în postura de părinţi.
Anul trecut, pe 15 octombrie, palatul Kensington a anunţat că ducesa Meghan de Sussex este însărcinată, iar copilul, al şaptelea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, se va naşte în primăvara lui 2019. Aflată la un eveniment oficial, la începutul lunii ianuarie, fosta actriţă americană Meghan Markle a sugerat că bebeluşul se va naşte la sfârşitul lunii aprilie – începutul lunii mai.

De mai multe săptămâni au apărut speculaţii şi despre posibilitatea ca ducesa Meghan să nu nască la acelaşi spital din Londra ales de cumnata sa, ducesa Catherine de Cambridge, şi de mama prinţului Harry, regretata prinţesă Diana. Unele surse spun că Meghan ar putea naşte fie la un spital din Windsor – Frimley Park Hospital din Surrey -, aproape de noua ei locuinţă, fie acasă, aşa cum a făcut regina Elizabeth a II-a în cazul tuturor celor patru copii ai ei.

Copilul ducesei Meghan de Sussex nu va moşteni titlul princiar pe care îl poartă tatăl său. Viitorul bebeluş regal va trebui să se mulţumească cu titlurile moştenite de la părinţi, conte de Dumbarton, dacă va fi băiat, sau lady Mountbatten-Windsor, dacă va fi fată. Însă situaţia se poate schimba dacă regina decide să îi ofere titlu princiar celui de-al optulea strănepot al său.

Prinţul Harry, în vârstă de 34 de ani, al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi fosta actriţă americană Meghan Markle, în vârstă de 37 de ani, s-au căsătorit în mai 2018, după o relaţie de doi ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS