În zilele noastre, stresul se poate dovedi un duşman de temut atât pentru sănătatea mentală, cât şi pentru cea fizică, relatează lastampa.it
În vremurile acestea, stresul este prezent la tot pasul. Indiferent că este vorba de un loc de muncă stresant sau de orele petrecute în traficul superaglomerat, cert este că, oricât am încerca, stresul reuşeşte să îşi facă simţită prezenţa. Problema este că astfel de situaţii stresante nu trec neobservate, ci lase urme adânci atât asupra psihicului, cât şi asupra trupului. De-a lungul timpului, cercetătorii au demonstrat că este o strânsă relaţie între problemele de sănătate şi stres. Astfel, situaţiile stresante pot creşte riscul dezvoltării mai multor boli, precum cele cardiovasculare. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că indivizii care au un anumit tip de personalitate sunt predispuși mai mult decât alții la hipertensiune arterială şi probleme cardiovasculare. De asemenea, stresul conduce la creşterea nivelului de cortizol, un hormon care contribuie la creşterea cantităţii de grăsime depusă pe abdomen. Din câte se pare, acest strat de grăsime prezintă riscuri mai mari pentru sănătate decât grăsimea de la nivelul picioarelor sau şoldurilor. În acelaşi timp, numeroase studii au demonstrat că stresul poate agrava astmul, dar şi diabetul zaharat. În acest din urmă caz, stresul creşte probabilitatea neglijării alimentaţiei sănătoase şi predispune către consumul excesiv de alimente. De asemenea, s-a demonstrat că situaţiile stresante contribuie la creşterea nivelului de glucoză al unora dintre bolnavii cu diabet zaharat de tip 2. Nu trebuie omise nici durerile de cap sau depresia. Rezultatele unui sondaj recent au confirmat că persoanele care s-au stresat din cauza problemelor profesionale au prezentat un risc cu 80% mai mare de a manifesta depresie, în perioada imediat următoare.
Femei şi bărbaţi
Când vine vorba de stres, femeile şi bărbaţii reacţionează în moduri diferite. Cel puţin aceasta este concluzia unei echipe de cercetători de la Prince Henry Institute din Melbourne, care spun că responsabilitatea pentru această situaţie revine unei gene. Potrivit specialiştilor, este vorba de gena SRY, implicată în dezvoltarea aparatului genital masculin. Studiul, publicat în revista BioEssays, sugerează faptul că diferitele comportamente tipic masculine, precum agresivitatea, sunt cauzate chiar de gena respectivă. Ca urmare a unei situaţii stresante, organismul reacţionează imediat cu o accelerare a circulaţiei sanguine, precum şi cu o creştere a producţiei de adrenalină şi cu activarea glandelor suprarenale. Toate la un loc ajută la obţinerea unui răspuns rapid, care se finalizează cu o reacţie de agresivitate, de luptă sau, dimpotrivă, de fugă. Până aici, totul este absolut normal. Însă, acest proces se desfăşoară la fel, la femei şi bărbaţi? „Istoric, femeile şi bărbaţii sunt obiectul unor presiuni selective diverse, care sunt reflectate de diferenţele biochimice şi de comportament. Agresivitatea, reacţia de luptă sau fuga sunt mai dominante la bărbaţi, în timp ce femeile adoptă o reacţie mai puţin agresivă, de prietenie“, a explicat doctorul Joohyung Lee.
Remedii
O primă armă de combatere a stresului este alimentaţia. Există o serie de alimente care se dovedesc eficiente în lupta împotriva stresului, deoarece conţin antioxidanţi şi menţin ridicat nivelul neurotransmiţătorilor. Printre acestea se află sparanghelul, care are un conţinut ridicat de acid folic, ce ajută la echilibrarea stării de sănătate. De asemenea, un alt aliment recomandat este carnea de vită, care conţine un nivel ridicat de zinc, fier şi vitamine din complexul B, benefice pentru starea psihică a pacientului. Lista alimentelor recomandate continuă cu laptele, care conţine o cantitate ridicată de antioxidanţi, dar şi proteine şi calciu, ce contribuie la întărirea sistemului muscular. Din alimentaţie nu trebuie să lipsească nici fructele, precum portocalele, care conţin o cantitate însemnată de vitamina C, un antioxidant natural ce se luptă cu radicalii liberi eliberaţi în condiţii de stres. Alte fructe recomandate sunt kiwi, căpşunele, citricele, măceşele, dar şi afinele.
Soluţii alternative
Orele petrecute în trafic pot cauza mult stres. Ascultarea anumitor melodii poate face viaţa şoferilor mult mai uşoară. Cel puţin aşa rezultă dintr-un sondaj realizat de Institutul britanic de cercetări ICM Research. Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 10.000 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de ani, de ambele sexe, din 11 ţări europene. Printre altele, aceştia au fost întrebaţi care sunt cele cinci melodii care îi ajută pe şoferi să treacă mai uşor peste stresul provocat de traficul aglomerat. Pe primul loc s-a situat melodia „I want to break free“, a formaţiei Queen, urmată de „Take it easy“ a legendarilor Eagles, în timp ce medalia de bronz a revenit clasicului „Highway to hell“ al formaţiei AC/DC. Pe locul patru regăsim melodia „Drive my car“ a formaţiei Beatles, iar pe locul cinci „On the road again“, a lui Willie Nelson.