Știri de ultima orăMagazinExcentricitate şi gastronomie

Excentricitate şi gastronomie

În cazul în care v-aţi săturat de restaurantele clasice şi doriţi să trăiţi experienţe gastronomice ine-dite, nu trebuie decât să vă faceţi bagajele şi să porniţi la drum.
De exemplu, în Singapore a fost inaugurat recent restaurantul The White Rabbit. Ineditul acestui local constă în faptul că restaurantul a fost amenajat într-o capelă. Şi, pentru a rămâne în domeniu, trebuie menţionat şi restaurantul Lucky Hotel, amenajat într-un vechi cimitir musulman din Ahmedabad, India. Specialităţile sunt exclusiv vegetariene.
Peste 300 de vizitatori calcă zilnic pragul acestui restaurant, savurând un ceai cu biscuiţi la mesele de lemn, aranjate printre cele 22 de morminte ale unor sfinţi şi ale unor poeţi sufi.

La masă pe… WC

În cazul în care doriţi să luaţi masa într-un local cu totul neobişnuit, vă puteţi duce în Taipei, unde vă aşteaptă un restaurant-toaletă, care surprinde nu atât prin specialităţile servite, cât prin arhitectura cu totul ieşită din comun. Totul aici vă dă impresia că vă aflaţi într-o baie, de la scaunele în formă de WC şi până la farfurii. Un restaurant similar puteţi găsi şi în Sapataria, o mică localitate din Portugalia. Pentru a lua cina la W’Duck Toilet Restaurant trebuie să aveţi un simţ al umorului deosebit de dezvoltat. Puteţi savura specialităţile oferite aşezaţi pe un banal WC cu suluri de hârtie igienică în loc de şerveţele.

Un local pentru fiecare

În Tokyo, Japonia, persoanele dornice de aventură pot opta pentru Zauo. Clienţii acestui local nu au nici un moment de relaxare, având în vedere că trebuie să îşi procure singuri hrana. Înarmaţi cu momeală şi cu undiţa de rigoare, clienţii trebuie să pescuiască, iar mai apoi să predea peştele bucătarului sau îl pot pregăti singuri pe grătar. În apropiere de Roma, în provincia Rieti, persoanele interesate de o cină romantică pot poposi la restaurantul „Solo per due“, cel mai mic local din lume, dotat cu o singură masă şi două scaune. Odată ce v-aţi aşezat la masă, atmosfera devine magică, printre lumânări, trandafiri şi muzică romantică. Ospătarul va sosi la masa dumneavoastră doar atunci când îi veţi solicita prezenţa cu ajutorul unui clopoţel de argint.

De-a doctorul  

Vă place să vă jucaţi de-a doctorul? Atunci, nimic nu este mai potrivit pentru dumneavoastră decât un restaurant… spitalicesc, cu chelneriţe sexy, pe placul oricărui reprezentat al sexului masculin. Restaurantul Hospitalis, deschis la Riga, în Letonia, aminteşte de sălile dintr-un spital în adevăratul sens al cuvântului, de altfel el fiind şi amenajat într-o clinică sovietică.
Din restaurant nu lipsesc tărgile, mesele de operaţie sau scaunele de dentist, iar specialităţile servite nu fac nici ele notă discordantă de la tema aleasă. Toate mâncărurile sunt astfel preparate încât să se asemene cu organe care abia au fost extirpate de la un pacient. De menţionat că înainte de a comanda o astfel de mâncare, clienţii trebuie să semneze o declaraţie prin care îşi iau angajamentul că nu vor cere nici un fel de compensaţie dacă nu vor putea mânca preparatul. În loc de tacâmuri, clienţii trebuie să folosească bisturie, seringi şi alte echipamente similare, iar băuturile sunt servite în eprubete.

Loc pentru tocilari

Pentru amatorii de tehnologii, locul ideal este restaurantul S’Baggers, din Nürnberg, Germania. Aici, mâncărurile nu sunt servite de ospătari, ci printr-un sistem foarte elaborat, care seamănă mai degrabă cu un rollercoaster dintr-un parc de distracţii.
Pe fiecare masă este amplasat un monitor touch screen cu ajutorul căruia clienţii îşi selectează comanda, mâncărurile fiind aduse pe circuite electrice. Până la sosirea comenzii, clienţii pot naviga pe internet, cu ajutorul aceloraşi monitoare de ultimă generaţie.
De menţionat că restaurantul este specializat pe meniuri sănătoase, sărace în grăsimi, fără conservanţi şi aditivi. De asemenea, plata se face doar cu telefonul mobil sau cu cardul.    

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU