5.1 C
Craiova
duminică, 21 decembrie, 2025
Știri de ultima orăMagazinJohn Dillinger - „Robin Hood“ trădat de o româncă

John Dillinger – „Robin Hood“ trădat de o româncă

Dallasul va găzdui, la sfârşitul acestui an, o amplă expoziţie dedicată „criminalităţii“, unde multe exponate aparţin unuia dintre cei mai mari gangsteri din istorie, John Herbert Dillinger, care a reuşit ani la rând să ţină în şah FBI-ul.

În 1925, după ce a jefuit o alimentară din Mooresville, Indiana, John Herbert Dillinger a intrat în istorie. Povestea lui Dillinger, gansterul Marii Depresii, este plină de jafuri, evadări, arestări şi crime. Dar este şi povestea unui erou cu inimă mare. În ciuda violenţei cu care acţiona, Dillinger a rămas în memoria oamenilor drept un bandit generos. Tocmai această generozitate l-a determinat să ardă registrele contabile ale băncilor, în care erau trecute datoriile oamenilor săraci. Şi tot inima mare a lui „Robin Hood“, cum îi spuneau oamenii, a fost cea care l-a costat atenţia sau chiar obsesia agenţilor FBI şi a şefului lor, J. Edgar Hoover. Pe scurt, Dillinger a furat 300.000 de dolari din peste 13 bănci, a reuşit să „şterpelească“ arsenalul din patru secţii de poliţie, furând toată muniţia şi armele. În total, a ucis 20 de oameni şi a rănit alţi 20. Din palmaresul său fac parte numeroase arestări şi trei evadări. Cam acestea sunt cifrele cu care Dillinger a rămas în istorie, toate însoţite însă şi de o inteligenţă nemaiîntâlnită până atunci. Dillinger nu a comis niciodată greşeli. Sau aproape niciodată. Dillinger a fost un om sigur, orgolios. Tocmai această siguranţă în propriile forţe i-a fost fatală.

O singură greşeală

Până pe 3 martie 1934, FBI-ul nu a reuşit să intervină în „cazul Dillinger“. Nu aveau motive. Nu exista o infracţiune federală. Până pe fatidica dată de 3 martie 1934. În această zi, Dillinger, alături de alţi membri ai bandei sale, este arestat la Tucson. Asupra lor este găsită suma de 25.000 de dolari, trei pistoale automate şi cinci mitraliere. Sunt duşi în închisoarea din Crown Point. Dillinger reuşeşte să evadeze, furând Fordul nou-nouţ al şerifului Lillian Holley şi trecând granţia. În acest fel comite şi mult aşteptata infracţiune federală, atât de dorită de FBI, încălcând Federal Motor Vehicle Theft Act. Din acest moment, începe o luptă pe viaţă şi moarte din care FBI-ul iese destul de şifonat. Hoover îl va pune pe urmele sale pe Melvin Purvis, care, deşi acumulează eşec după eşec, nu îl slăbeşte nici un moment. Până la moarte. Acel Ford nou-nouţ va însemna începutul sfârşitului. Această eroare, împreună cu pasiunea pentru femei, îl va costa viaţa. Din acest moment, Dillinger va continua să fugă. Tot mai mult, cu tot mai multă viclenie, convins fiind că va reuşi mereu să păcălească forţele de ordine.

Femeia în roşu

În scenă intră însă femeia în roşu. Ana Cumpănaş, cunoscută şi sub numele de Ana Sage, prietenă cu Dillinger şi patroană a unui bordel din Chicago, născută în România. Aceasta a fost de acord să coopereze cu FBI-ul pentru a nu fi deportată. De asemenea, ea se lasă ispitită şi de recompensa de 10.000 de dolari pusă pe capul lui Dillinger. Pe 22 iulie 1934, Cumpănaş şi Dillinger s-au dus să vadă filmul „Manhattan Melodrama“ la cinematograful Biograph, aflat în apropierea casei româncei. Douăzeci de agenţi FBI şi ofiţeri de poliţie au împânzit cinematograful şi au aşteptat ieşirea celor doi. Ana anunţase că va purta o rochie roşie pentru a fi recunoscută. La ora 22.40, ei au ieşit din cinematograf. Lui Dillinger i s-a cerut să se predea, însă acesta a fugit. A reuşit să ajungă pe o alee de la capătul străzii, însă a fost împuşcat. El este oficial declarat mort pe 22 iulie 1934. Însă, există multe voci care afirmă că nu Dillinger, ci alt bărbat a fost ucis în faţa cinematografului. Circumspecţii se bazează pe rezultatele autopsiei care sunt în contradicţie cu fişa medicală a lui Dillinger.
Faptele lui John Dillinger au inspirat de-a lungul vremii cel puţin cinci lungmetraje sau filme de televiziune, inclusiv „Public enemies“, în care gangsterul este interpretat de celebrul actor american Johnny Depp.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII