Ne încântă astăzi cu rolurile sale din „Se caută un tenor“ sau „Înşir-te, mărgărite“. A făcut-o însă dintotdeauna, fie că a fost vorba de roluri în film sau pe scena plină de succese a Teatrului Naţional.
Fetiţa de ieri, care păşea pe scenă fascinată de lumina reflectoarelor, şi actriţa de azi a Teatrului Naţional Craiova se numeşte Gabriela Baciu. Este, de fapt, omul care are o singură menire: aceea de a bucura sufletul spectatorului. Fiecare rol care se naşte, fiecare apariţie sunt o încântare, căci cine nu a fost fermecat de Liubov Andreevna din „Livada de vişini“, de Pierrette Guerin din „Cumetrele“, sau cine ştie ce alte roluri construite cu migală şi profesionalism de Gabriela Baciu.
A fost odată…
Povestea sa pe drumul teatrului e presărată cu încercări care au ajutat la desăvârşirea actorului de azi. La început a fost baletul, aşa începe povestea sa: „Cel mai puternic sentiment a fost atunci când s-au aprins luminile pe scenă. Când am văzut reflectoarele mi-a plăcut foarte mult. Aveam trei ani şi şase luni. N-am înţeles exact ce se întâmplă, dar sigur e că nu mă mai puteau scoate de pe scenă. Teatrul l-am început la 16 ani, cu Ion Ghelu-Destelnica la Şcoala populară de artă din Bacău. După o lună şi jumătate, am obţinut premiul întâi la Cântarea României, pe ţară. Premiul cred că l-am luat pentru o pantomimă după «Fata din casă». Eram îmbrăcată impecabil. O rugasem pe mama să-mi facă o fustiţă neagră. Lumea a început să râdă, pentru că eu jucam o pantomimă comică. Eu n-am înţeles. Şi de ce mă uitam mai ciudat, de-aia râdeau mai tare“.
Prima „ieşire“ pe scenă a fost un succes. Pantomima comică şi monologul Sorinei din „Înşir-te, mărgărite“ o aduseseră pe Gabriela Baciu pe podium. Premiul avea să-i deschidă drumul spre teatrul cel mare. „Pentru a da la facultate, trebuia să ai un premiu la Cântarea României. Îl aveam, deci puteam merge la marea confruntare. Când a simţit că e bună fata ei, mama, care dorea să mă fac medic, s-a dus, am văzut-o. Eu nu văd în sală. Am văzut haina ei de blană «mergând» pe la comisie. N-am înţeles ce s-a întâmplat. După ani buni mi-a spus: «Am vorbit cu Dina Cocea, care era şefă de comisie, să nu-ţi dea premiu, pentru eu nu vreau să faci meseria asta». Dina Cocea i-a spus: «Nu pot. Are talent, n-o vedeţi?». Am început să mă pregătesc. Am mers la Bucureşti să văd despre ce e vorba. Mă mut, mi-am zis, gata! Am mutat şi toată familia. Ochii pe teatru i-am deschis cu un om foarte important din viaţa mea, Dumitru Lazăr Fulga, actor şi regizor. O enciclopedie de om. În teatru, nimeni nu are timp pentru tine, profesorii cer, regizorii cer. El însă a avut timp pentru mine“, povesteşte actriţa de azi.
Un drum frumos
Şi drumul său a mers mai departe, cu urcuşuri şi coborâşuri: „N-am avut nereuşite. Am avut încercări mai grele. Şi, dacă nu ai asemenea încercări, trebuie să ţi le faci tu, să-ţi pui piedici, pentru că altfel nu ai cum să construieşti“. Şi-a desăvârşit construcţia cu ajutorul unor oameni deosebiţi, începând cu profesorii din facultate, Sanda Manu, la clasa căreia a şi absolvit, regizorii, actorii, totul, completat de experienţă, cultură, dragoste pentru artă. „Am avut un noroc chior. Am fost la clasa profesoarei Sanda Manu. Aveam de ales între dumneaei şi Olga Tudorache. Eu le iubeam pe amândouă. A trebuit să aleg. Şi am decis: Sanda Manu. Doamna Olga îşi iubea puii mai mult, Sanda Manu dădea cu noi din dulap în bibliotecă şi invers şi învăţai. Ei trebuie să-i mulţumesc în mod deosebit. Ne spunea: «O să fiu rea cu voi, puişori, o să fiu rea, dar când veţi termina, n-o să vă mai fie frică de nici un regizor». Şi aşa a fost“, povesteşte actriţa.
Rolurile nu au întârziat să apară. Încă din anii facultăţii, Gabriela Baciu urca pe scenă să încânte publicul. Elisabeta din „Richard al III-lea“ de Shakespeare, Rosalinda din „Cum vă place“ de Shakespeare, Ziţa din „O noapte furtunoasă“ de I.L. Caragiale, Reagen din „Regele Lear“ de W. Shakespeare (la „Casandra“), Ana-Bella Zadu din „Profesor Doctor Omu vindecă de dragoste“ de Camil Petrescu, Studenta îndrăgostită din „Arheologia dragostei“ de Ion Brad (la Teatrul Naţional Bucureşti) au fost interpretările de succes care aveau să-i hotărască destinul. „Cu Reagen am avut multe de câştigat… În acest spectacol de la «Casandra» m-a văzut Mircea Cornişteanu, care mi-a propus atunci să vin la Craiova“, precizează Gabriela. Lucru care avea, de fapt, să se şi întâmple. Scena, teatrul au cucerit-o. Un dialog scurt, dar plin de semnificaţii se înnoda atunci între tânăra actriţă şi scena aceea goală a Teatrului craiovean. Şi întrebarea care s-a lansat atunci „O să fim prieteni?“, urmată de „O să mă placi?“, şi-a găsit peste ani răspunsul.
Gabriela Baciu a câştigat admiraţia şi dragostea iubitorului de teatru, căruia i-a oferit în schimb frumuseţea actului artistic, cu fiecare rol, cu fiecare interpretare de excepţie.
