25.5 C
Craiova
luni, 15 septembrie, 2025

HOROSCOP

Berbec

Nu reuşiţi să vă ţineţi gura şi puteţi strica multe cu impulsivitatea dumneavoastră. Sunteţi nervos şi vă sare ţandăra din orice. La nervii dumneavoastră, riscaţi să aveţi relaţii tensionate cu toată lumea. Puteţi ajunge uşor la o dispută de toată frumuseţea, în care celălalt, ca să vă dea o lecţie, vă va întoarce spatele. Dacă nici nu vă mai ascultă, la ce vă mai folosesc nervii?

Taur

Nimic nu decurge astăzi conform planului. Apar obstacole neprevăzute la tot pasul şi, oricât aţi încerca să depăşiţi impasul, problema parcă se acutizează. Degeaba insistaţi să treceţi peste piedicile apărute, pentru că toate par să meargă de-a-ndoaselea. Dacă vedeţi că nu merge ceva din prima, amânaţi pe altă zi, altfel aţi consuma timpul degeaba.

Gemeni

Chiar dacă aveţi impresia că le ştiţi pe toate, vă treziţi uneori în faţa unor situaţii în care trebuie să vă recunoaşteţi depăşit. Acelea sunt momentele în care trebuie să apelaţi la oameni mai înţelepţi decât dumneavoastră, mai bine documentaţi, care au cunoştinţele şi experienţa necesară pentru a rezolva problema. Veţi primi azi un sfat folositor de la o persoană mai matură, care vă dă astfel o lecţie de viaţă.

Rac

Numai de iniţiativele dumneavoastră depinde soluţionarea problemelor care vă frământă. Nu aşteptaţi de la alţii rezolvarea, ci luaţi taurul de coarne şi faceţi un pas înainte, pregătit de confruntarea cea mare. Chiar dacă nu sunteţi genul de om care se luptă cu balaurii, dacă vă luaţi azi inima în dinţi, veţi fi foarte mulţumit de felul în care aţi gestionat situaţia!

Leu

Plecaţi la drum cu sufletul strâns de emoţie, de parcă nu v-aţi dori această deplasare. Ori aţi fi avut alte treburi mai importante de făcut în acest timp, călătoria fiind un efort suplimentar pentru dumneavoastră, ori deplasarea în sine vă pune în faţa multor situaţii neplăcute şi vă întoarceţi acasă obosit şi supărat, fără să vă fi atins scopurile. Se poate petrece pe parcurs ceva care să vă strice toată bucuria călătoriei.

Fecioară

Pericolul trece prin calea dumneavoastră sub forma unei ispite atrăgătoare căreia, dacă îi picaţi în plasă, îi veţi plăti un tribut greu de suportat. Ca să nu cădeţi în capcană, ar fi bine să rezistaţi tentaţiei şi să nu vă băgaţi singur în gura lupului. Celălalt vă ştie slăbiciunile şi ţinteşte direct la punctul dumneavoastră vulnerabil, ca să vă atragă într-o situaţie periculoasă. Vă este foarte greu să-i rezistaţi, deşi aceasta ar fi soluţia de a depăşi impasul!

Balanţă

Ceva dă peste cap tot calmul la care aţi ajuns. Credeaţi că lucrurile se vor menţine la fel şi că liniştea, odată instalată, nu va mai dispărea, dar v-aţi bucurat înainte de vreme. Lucrurile nu erau deloc consolidate şi a mai apărut, ulterior, un detaliu care a dat peste cap tot edificiul construit. Învăţaţi să nu mai spuneţi „hop“ până nu săriţi!

Scorpion

Starea materială este instabilă, deci nu vă puteţi hazarda în cheltuieli prea mari, pentru că rezervele de care dispuneţi sunt foarte fragile. Aveţi grijă la orice ban pe care îl daţi astăzi, pentru că şi cel mai mic exces poate avea urmări grave pe care nu veţi şti, după aceea, cum să le redresaţi. Această situaţie vă supără şi vă simţiţi de parcă aţi merge pe coji de ouă.

Săgetător

Astăzi nu ştiţi cum să reacţionaţi în faţa unui eveniment special: să vă bucuraţi cu toată inima sau să staţi în expectativă până când veţi fi foarte sigur de el? Sunteţi foarte capricios, acum râdeţi, acum plângeţi, acum sunteţi entuziast şi spuneţi la toată lumea de reuşita dumneavoastră, acum vă retrageţi în carapace de parcă v-ar fi teamă să mai spuneţi cuiva. Va trebui să restabiliţi echilibrul în manifestările dumneavoastră!

Capricorn

Norocul trece prin calea dumneavoastră sub forma unei fracţiuni de secundă de care trebuie să profitaţi imediat. Nu vi se oferă pe tavă, e acea scânteiere trecătoare pe care, dacă nu sunteţi pe fază, aţi putea să o rataţi. Fiţi, deci, atent la tot ce se petrece astăzi, la toţi oamenii care vă apar în cale, pentru că nu se ştie de unde sare iepurele.

Vărsător

Munciţi mult, dar nu aveţi noroc de coechipieri de nădejde, colegii dorind să lucreze pe cont propriu, după ideile lor. Deşi dumneavoastră sunteţi direct responsabil de felul în care se desfăşoară planurile, ceilalţi nu vă ascultă, ci abordează o atitudine independentă, ca şi cum nici nu aţi exista. De fapt, la fel faceţi şi dumneavoastră, deci ei nu fac decât să vă imite!

Peşti

Aruncaţi o privire înapoi, în timp, pentru că unele probleme de ordin financiar au rămas nerezolvate. Ori aţi uitat să achitaţi o factură care acum revine în atenţie, ori nişte bani pe care cineva vi-i datora de mult ajung în sfârşit la dumneavoastră. Se poate încheia cu bine un capitol din trecut, care are legatură directă cu rezervele dumneavoastră financiare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS