Pantalonii, ţinutele sobre de serviciu înlocuiesc rochiile vaporoase de vară, piesele din in, pe măsură ce toamna îşi intră în drepturi.
Pentru că rochiţele de vară şi compleurile de in trebuie înlocuite cu noile ţinute pentru toamnă-iarnă, n-ar fi rău să cunoaşteţi ultimele tendinţe în materie de vestimentaţie office. „La modă în acest sezon sunt, fără îndoială, pantalonii clasici, dar şi fusta lungă. Vin să le completeze, întregind ţinuta de serviciu, sacourile cambrate scurte sau maximum sub talie. Pentru zilele mai răcoroase revin în prim-plan pelerinele de toate formele şi lungimile“, a precizat Camelia Niţă, manager la o casă de modă. Fusta scurtă va dispărea, se pare, din peisaj, cel puţin pentru câteva luni, lăsând loc celor lungi, dar şi celor trei sferturi, care sunt încă la modă. Şi pentru că dintr-o ţinută office nu lipseşte cămaşa, trebuie să ştiţi că în această toamnă domină podiumurile de modă de la Milano modelele cu volane. „Se poartă volane la orice tip de cămaşă. Vom putea purta volan la gulerul tunică, pe fentă, la manşetă, la terminaţia cămăşii. Nu vor lipsi nici buzunarele aplicate, cu sau fără clapetă“, a adăugat Camelia Niţă. Şi pentru că rochiile pot constitui oricând o ţinută office, designerii recomandă modelele care dau doamnelor şi domnişoarelor o eleganţă aparte: cele cu drapaje şi cu linie trapezoidală. Din colecţiile pentru această toamnă ale designerilor români şi internaţionali nu au lipsit tricotajele delicate din angora şi caşmir. În zilele răcoroase puteţi purta o rochie de lână ori una cu un guler maxi din împletituri, sau o jachetă cu marginile creţe. Creatorii de modă vă dau liber şi la mantouri. La o asemenea ţinută puteţi accesoriza un colier cu mărgele mari din lemn pictat. Pe de altă parte, colecţia Dolce & Gabbana aduce în prim-plan costumul din trei piese. „Mixul pe care au mizat ei e între studenta de la Harvard şi new-yorkeza îndrăgostită de viaţa underground“, au menţionat specialiştii de pe stiletto.ro. Accesoriile propuse de ei pentru aceste ţinute sunt genţile mari, eşarfele înguste şi înnodate în jurul gâtului.
Se poartă culorile complementare
Veţi putea opta, pentru a nu ieşi din tiparele noului sezon, pentru culori complementare. Se poartă gri cu roşu, alb cu negru, roşu cu albastru, verde cu roşu, galben cu bleu, roz cu gri, galben cu negru, transformând o toamnă banală într-una colorată. E drept că nu se renunţă nici la ţinutele uni, în nuanţe de maro închis, arămiu, negru sau gri.

