O singură privire este suficientă atunci când intri într-o casă pentru ca decorul exclusiv modern să dezvăluie că te afli în locuinţa unor tineri. Contrastul cromatic închis-deschis dă personalitate amenajării, iar culorile naturale conferă căldură spaţiului organizat minimalist.
Apartamentul cu trei camere este situat în zona şoselei Nordului, lângă Parcul Herăstrău, într-un bloc nou, finalizat în 2004. Proprietarii, un cuplu tânăr, au achiziţionat locuinţa în timp ce blocul era în faza de construcţie, iar de finisaje s-au ocupat singuri.
Au căutat un designer încă dinainte de începerea lucrărilor de finisaj, tocmai pentru că îşi doreau un om care să se ocupe de tot, de la compartimentarea interiorului până la accesorizarea şi decorarea acestuia. Prin intermediul unor prieteni, au făcut cunoştinţă cu decoratoarea Cristina Busuioc, cu care ulterior au colaborat foarte bine.
Proiectul de amenajare şi decorare a început în luna noiembrie şi a durat aproximativ şapte luni.
„În prima fază, am discutat cu proprietarii pentru a afla ce îşi doreau din punct de vedere al decorului şi ce nevoi aveau în ceea ce priveşte spaţiul locuibil. Am aflat că visau la un cămin confortabil, intim şi primitor, şi că voiau o amenajare minimalistă, aerisită, care să le ofere mult spaţiu de mişcare. Le-am propus mai multe proiecte, dintre care ei şi l-au ales pe cel care îi reprezenta cel mai bine.
Deşi apartamentul este suficient pentru cerinţele a două persoane, totuşi spaţiul nu este foarte generos. Din acest motiv, am mers pe o zonă de zi de tip open space, cu bucătărie americană, deschisă spre living. Suprafaţa de aproximativ 50 mp a camerei de zi am împărţit-o cu ajutorul unei structuri de bar în două zone cu funcţiuni diferite: o zonă de preparare, care beneficiază de un blat de lucru complet utilat, şi un loc de relaxare, organizat în jurul televizorului“, a povestit Cristina Busuioc.
Dormitor cu zonă de dressing
Mobilierul de perete minimalist este format din patru corpuri de bază, patru poliţe şi patru cuburi suspendate cu sistem de deschidere push up. Ansamblul de canapele modulare, alcătuit din mai multe piese, permite recompunerea schemei, modificând poziţia corpurilor de şezut.
În lipsa unei zone speciale de dining, am atribuit tejghelei barului rolul de loc pentru luat masa. Cromatica pereţilor şi a tavanelor se bazează pe tonuri neutre de ivoriu, care direcţionează atenţia spre anumite porţiuni ce trebuia scoase în evidenţă.
Pentru a nu obtura vizibilitatea dintr-o parte într-alta şi pentru a fluidiza spaţiile, Cristina Busuioc a realizat diferite decupaje în structurile despărţitoare din ghips-carton, cărora le-a dat un rol decorativ.
Datorită spaţiului generos, dormitorul matrimonial a fost recompartimentat cu pereţi uşori, din ghips-carton, astfel încât să beneficieze de o zonă de dressing inclusă în încăpere. În rest, mobilierul minimalist asigură strictul necesar pentru o cameră de odihnă: un pat cu două noptiere gen poliţe fixate deasupra tăbliei şi o comodă pentru televizor.
Dormitorul de oaspeţi, mai puţin spectaculos din punct de vedere al finisajelor, propune o amenajare plăcută şi luminoasă, în nuanţe deschise, cu modele florale. Baia păstrează acelaşi stil minimalist şi aceeaşi cromatică, reluând modelul liniilor drepte, ce se continuă pe tavan sub formă de scafă.
În aspectul echilibrat al locuinţei, cu zone bine împărţite şi decoruri puse la punct până în detaliu, se simte intervenţia decoratoarei, care s-a implicat în amenajare încă din faza de finisaj şi a putut urma conceptul până la final.
Oana VOICU

