-2.5 C
Craiova
joi, 15 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăMagazinBălăcăreală la nivel înalt

Bălăcăreală la nivel înalt

În plină campanie electorală pentru alegerile locale, insultele sunt la ordinea zilei, politicienii atacându-şi fără menajamente adversarii, în speranţa că îi vor discredita. Această practică nu este însă „o exclusivitate“ de pe plaiurile mioritice, insultele între politicieni fiind frecvente în toate ţările de pe mapamond.

Atacurile „sub centură“ între adversarii politici au fost redescoperite recent şi de cotidienele din Marea Britanie, patria liberalismului şi a fairplay-ului, după ce premierul britanic Gordon Brown a fost calificat de dictatorul din Zimbabwe, Robert Mugabe, „un simplu punctuleţ în această lume“, deoarece a criticat încetineala scrutinului în recentele alegeri din această ţară africană.

Plecând de la acest atac deloc amabil, ziarul londonez The Times a pus la punct un clasament al celor mai celebre insulte din lumea politicii. Singura prezenţă din afara Regatului Unit care şi-a făcut intrarea în acest clasament este atacul lansat de Romano Prodi la adresa lui Silvio Berlusconi, în cursul campaniei electorale din 2006. Pe atunci, cel supranumit „Il Professore“, iritat de acuzaţiile şi avalanşa de cifre cu care l-a copleşit puternicul „Il Cavaliere“, în cursul celui de-al doilea duel televizat cu Berlusconi, şi parafrazând o replică binecunoscută a laureatului Nobel, irlandezul George Bernard Shaw, a comentat sarcastic: „Berlusconi se agaţă de cifre ca beţivii de felinare“.

 

Winston Churchill – un orator acid

 

„Regele neîncoronat“ al clasamentului este, fără îndoială, legendarul premier britanic Winston Churchill, un orator desăvârşit care adesea îşi reducea la tăcere adversarii prin replici vitriolice. Redactorii de la Times s-au oprit doar la două dintre cele mai cunoscute „perle“ din palmaresul său de invective. Prima dintre acestea este cea adresată lui Clement Atlee, care l-a înlăturat din funcţia de premier imediat după victoria în cel de-al Doilea Război Mondial. Churchill l-a definit pe liderul laburist „o oaie în blană de oaie“, inspirat fiind de proverbul „lupul în blană de oaie“. Cea de-a doua ofensă din „repertoriul“ legendarului lider britanic a fost lansată împotriva altui laburist, Sir Stafford Cripps. Pentru a critica strategia lui politică, Churchill a comentat: „There but for the grace of God goes God“ (parafrazând proverbul „There but for the grace of God go I“, „Dacă Dumnezeu nu mă ajută, şi eu voi sfârşi aşa“), care s-ar putea traduce : „Dacă Dumnezeu nu se ajută, va sfârşi rău şi El“. La rândul său însă, nici politicianul conservator nu a fost scutit de fel de fel de atacuri, nu dintre cele mai amicale. Este suficient să amintim de omul de stat britanic de la începutul secolului al XX-lea, Frederick Edwin Smith, care, referindu-se la Churchill, a comentat: „Winston şi-a pierdut cei mai buni ani din viaţă pentru a pregăti discursuri improvizate“.

 

Epoca victoriană – apogeul insultei

 

Insulta a ajuns însă la nivel de „artă“ în perioada victoriană, când doi dintre cei mai faimoşi politicieni britanici, Benjamin Disraeli şi William Gladstone, s-au înfruntat timp de decenii în Camera Comunelor, atacându-se ori de câte ori aveau ocazia. Referindu-se la adversarul său, Disraeli a spus printre altele: „Nu are nici un păcat care ar putea fi mântuit“. Gladstone nu era prea apreciat nici de regina Victoria. Potrivit istoricilor, la un eveniment, regina, sătulă de manierele „grosolane“ ale lui Gladstone, prea departe de eticheta de la Curte, a spus despre el: „Domnul Gladstone mi se adresează ca şi cum ar vorbi publicului“.

 

Margaret Thatcher – „sac de box“ pentru adversari

 

Unul dintre cei mai insultaţi politicieni din istoria Marii Britanii a fost însă fără îndoială Margaret Thatcher. Dacă ar fi să strângem la un loc toate invectivele ce i-au fost adresate în lunga sa carieră de premier, cu siguranţă ar fi suficiente pentru o carte. Cotidianul londonez s-a oprit la doar două ofense faimoase.

Prima este cea a politicianului conservator Jonathan Aitken, care, intervievat de un ziar egiptean şi dorind să sublinieze ignoranţa „Doamnei de Fier“ în materie de chestiuni privind Orientul Mijlociu, a spus sarcastic: „Probabil crede că Sinai este pluralul de la sept“. A doua este ofensa Lordului St John of Fawsley, care a descris-o astfel pe Thatcher: „Când vorbeşte fără să gândească, spune ceea ce gândeşte“. Pe ultimele locuri în clasament regăsim fraza laburistului Denis Healey, care, atacat de ministrul Geoffrey Howe, a răbufnit: „Este ca şi cum ai fi criticat de o oaie moartă“, precum şi replica vulgară a lui Alan Clark, care a spus despre colegul conservator Douglas Hurd:„Ar putea avea un cocean în fund“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII