21.2 C
Craiova
sâmbătă, 12 iulie, 2025
Știri de ultima orăMagazinNicole Kidman şi Gwyneth Paltrow - în război cu ştiinţa

Nicole Kidman şi Gwyneth Paltrow – în război cu ştiinţa

Două dintre cele mai iubite dive din Cetatea filmului, Nicole Kidman şi Gwyneth Paltrow, au intrat în vizorul oamenilor de ştiinţă, care le critică pentru exemplul negativ pe care îl oferă fanilor.

Reprezentanţii Asociaţiei „Sense about science“ le-au criticat aspru pe Nicole Kidman şi Gwyneth Paltrow pentru faptul că, deşi nu se pricep, continuă să dea sfaturi negative despre sănătate, ele riscând să facă rău fanilor, care tind să îşi asculte idolii fără să se gândească la consecinţe. Membrii organizaţiei le-au invitat pe cele două dive să nu îşi mai dea cu părerea pe teme de sănătate, pentru că multe persoane le urmează sfaturile şi ajung apoi să suporte consecinţele. Supărarea oamenilor de ştiinţă a fost provocată de teoriile despre carne şi cancer emise de Paltrow şi de un spot publicitar cu Kidman în rol principal. În loc „să promoveze teorii pseudoştiinţifice fără ruşine“, cele două actriţe ar trebui să se concentreze la ce se pricep mai bine şi să lase sfaturile pe seama specialiştilor, cred reprezentanţii organizaţiei. Kidman a ajuns în centrul polemicilor după ce a sprijinit public jocul „Brain Training“ lansat de Nintendo, care, în opinia sa, o ajută „să îşi antreneze mai bine creierul şi îi păstrează mintea tânără“. Nu la fel stau lucrurile şi în opinia oamenilor de ştiinţă, care afirmă că nu există nici un element care să demonstreze că afirmaţiile actriţei sunt reale. „Nu există nici un fel de dovezi clare care să demonstreze că utilizarea continuă a acestor aparate este legată de schimbări sau îmbunătăţiri ale capacităţilor cognitive“, a afirmat Jason Braithwaite, cercetător la Universitatea din Birmingham.

 

Teorii ştiinţifice
a la Hollywood

 

Criticile oamenilor de ştiinţă nu au ocolit-o nici pe Paltrow, care de ani buni a optat pentru bucătăria macrobiotică şi pentru terapiile alternative. Actriţa a declarat cu ceva timp în urmă că este convinsă că alimentându-se cu mâncăruri biologice poate evita cancerul, însă „nu există nici o dovadă care să demonstreze vreo legătură între diete şi anumite mâncăruri cu riscul de apariţie a cancerului“, a spus Tim Hunt, specialist în domeniul cercetării tumorilor cancerigene.

Altă vedetă aflată în vizorul oamenilor de ştiinţă este şi Stella McCartney, fiica legendarului membru al formaţiei Beatles, Paul. Într-un interviu acordat recent, stilista a declarat că „pielea este cel mai mare organ al nostru şi 60 la sută din ceea ce aplicăm pe piele este absorbit de sistemul nostru. Multe creme pentru piele folosesc aceleaşi substanţe utilizate pentru lichidele antigel“. În realitate însă, cercetătorii au demonstrat că trupul nostru absoarbe mai puţin de unu la sută din substanţele conţinute în cremele pentru corp. Substanţele menţionate de McCartney sunt folosite în multe produse şi nu sunt nocive.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS