Teatrul craiovean câştiga în urmă cu ani buni o actriţă excepţională, Alexandra Davidescu, care şi-a pus întreaga existenţă în „mâinile“ lui.
Povestea Alexandrei Davidescu pe scena Teatrului Naţional şi al Teatrului de Păpuşi craiovean a început cu ani în urmă, pe vremea când domnişoara minionă tocmai terminase liceul. „Colegele mele îşi exprimaseră dorinţa de a da la Facultatea de Farmacie. Am luat atunci hotărârea să-mi încerc şi eu norocul în acest domeniu, numai că destinul a vrut cu totul altceva. Părinţii mei împrumutaseră o sumă frumuşică de bani unei rude, care, în schimbul împrumutului, îşi luase angajamentul să mă susţină pe timpul facultăţii. Numai că, imediat după admiterea mea la facultate, la Bucureşti, domnul cu pricina ne anunţa falimentul său. Aşa se face că m-am întors în Craiova. Horia Davidescu, pe care îl cunoscusem în timpul liceului şi care îmi purtase ghiozdanul vreo doi ani, mi-a făcut propunerea de a lucra la Secţia de teatru de păpuşi ca actor mânuitor. Am acceptat şi m-am angajat aici. M-am îndrăgostit de meserie“, a povestit Alexandra Davidescu.
Cinci ani a făcut Alexandra Davidescu roluri mici, căci, aşa cum o sfătuia acel băiat care-i purtase ghiozdanul în anii de liceu şi-i făcea cu atâta plăcere temele la desen şi care între timp îi devenise soţ, teatrul cel mare nu era pentru ea. „Aveam un fizic mic, o voce de copil, aş fi jucat până la adânci bătrâneţi roluri de copil. Vocea mea nu se preta la compoziţie şi, în cele din urmă, aş fi suferit cumplit, aşa că la sfaturile soţului meu am rămas actorului mânuitor la Teatrul de Păpuşi“, a completat actriţa Alexandra Davidescu.
Amintirile dulci din
anii tinereţii
Şi chiar dacă anii care s-au scurs s-au petrecut pe scena teatrului pentru copii, au rămas să vorbească despre marele teatru amintirile dragi ale actriţei din acea perioadă: „Trebuia să interpretez vocea păsării măiestre din «Sânziana şi Pepelea». Aveam doar câteva replici, dar toată lumea mă felicita: «Ce voce fantastică!», lucru care mă bucura nespus. Cea mai drăguţă amintire de la Teatrul Naţional o am de la un rol care se chema Maia, o fetiţă de 14 ani. Cum nu mai aveam de mult acea vârstă, purtam un paltonaş care îmi ascundea şi fătul ce avea să vie. Aveam o replică în care spuneam că sunt orfană, că mama mea murise. Măicuţa mea, care se afla în public, în loja din dreapta, a suferit enorm. După ce s-a terminat spectacolul, a venit plângând şi, după ce m-a sărutat, mi-a spus:«Replica aceea nu mi-a picat deloc bine…». Şi tot de acel spectacol mă mai leagă o amintire. La un moment dat, era un dâmb în scenă. Fiind însărcinată, nu l-am văzut şi m-am împiedicat. Am căzut bineînţeles pe burtă. Colegii de scenă au venit într-un suflet să mă ajute. De teamă, îngrijoraţi, mi s-au adresat cu numele meu adevărat, uitând pentru o clipă că sunt Maia“, îşi aminteşte cu nostalgie Alexandra Davidescu.
Totuşi, viaţa profesională avea să cunoască gloria pe scena Teatrului de Păpuşi, acolo unde Alexandra Davidescu a dat viaţă atâtor personaje. Şi chiar dacă la 45 de ani a ieşit la pensie, contactul cu lumea teatrului nu se încheiase. Prin grija Alexandrei şi a lui Horia Davidescu, a luat fiinţă în Tripoli, Libia, un teatru de păpuşi, tot astfel cum începea şi activitatea de regie artistică a actriţei de ieri, care continuă şi în zilele noastre. Lumea artei craiovene a câştigat prin Alexandra Davidescu un actor de seamă, un regizor, dar şi un scriitor de nădejde (este autoarea scenariului de film „Zdreanţă“, dar şi a cărţii „Un mic teatru mare“ – istoria Teatrului de Păpuşi Craiova), care şi-a pus viaţa în slujba teatrului.
