Rex – restaurant cu specific ardelenesc. Aşa scrie la intrare. În inima Olteniei, un local cu specific ardelenesc mi se pare o idee bună. O schimbare de decor, dar mai ales schimbarea meniului.
Intru hotărât, prin bar după cum aveam să aflu, găsesc un chelner căruia îi spun că îmi e foame şi sunt invitat să iau loc. Chiar şi acolo, în bar, dacă am chef. Îi mulţumesc, dar îi spun că prefer terasa.
Terasa e frumoasă, gardul este făcut din piatră. Presupun că asta ar fi una dintre trăsăturile specificului ardelenesc al localului. Piatra se regăseşte şi în faţada unei construcţii ce mărgineşte terasa. Întreb curios ce este acolo şi aflu repede: salon de nunţi. Acum fac legătura între pânzele albe ce se găsesc prin grădină şi înconjoară nişte şpalieri metalici. Chiar sâmbătă a fost o nuntă acolo. Arunc o privire înăuntru: sală paralelipipedică, are şi etaj. O singură intrare. O singură scară în spirală. Pe aici intră invitaţii, lăutarii şi mâncarea. Care cum apucă. Privesc pereţii. Imaculaţi. Nici cuiere.
Mă întorc în grădină să îmi fac de cap cu bucatele din Ardeal. Întrebare pentru chelner: ce are din specificul ardelenesc al localului? Răspuns sec: gulaş, dar numai în meniu, că în bucătărie lipseşte. Altceva? Păi, se cam termină oferta ardelenească! Trecem la bucătăria românească – la modul general – şi am de ales între ciorbă de burtă şi ciorbă de văcuţă. Neardelenească. S-a strigat ciorbă de văcuţă, se continuă cu felul doi. Aici intru prin bucătăria internaţională fără să ştiu. Comand un şniţel de pui şi primesc un şniţel milanez de pui. Bine că am intrat în Uniunea Europeană că poate îmi cereau paşaport şi viză Schengen. Caut o legumă mai altfel, nu găsesc, sar peste garnitură şi mă opresc la salata de varză.
E momentul pentru comanda de la bar. Văd o pagină cu cinci vinuri ale casei şi, când să cer şi eu unul, mi se dă frână: nu sunt momentan. Bănuiesc că au plecat să caute gulaşul. Sticla e cam mare pentru mine, aşa că zic pas la vin. Trag nădejde la o bere. Este, chiar la halbă. Îi spun că îmi trebuie şi mie una.
Vine oliviera, vin tacâmurile şi o minimuşama. Mă uit după şerveţele. Şi ălea tot după gulaş cred că sunt plecate…
Vine ciorba de văcuţă. Alb-gălbuie. Întreb ce e. Este ciorbă de burtă. Îmi cer scuze şi explic neconcordanţa dintre ce este pe masă şi ce am comandat. Îşi cere scuze şi în câteva minute apare ciorba de văcuţă şi ardeii iuţi ceruţi. E OK, aşa că nu stă prea mult în castron. Apare şi şniţelul de la Milano cu salata de varză şi berea. Şniţelul e mărişor, dar putea să fie mai suculent un pic. Tatăl lui, ăla de la Milano, ar zice că nu prea are „sapori“, eu zic că e un picuţ cam fad. Îl trimit după ciorbă, cer nota, plătesc, plec. Dacă vreţi mâncare ardelenească, mergeţi în Ardeal. La bună vedere!
Rex
Str. Făgăraşului nr. 3A
Prezentare Oablă
Personalul Prompt
Atmosfera Molcomă
Preţuri De Cluj
Toaleta Curată
