14.4 C
Craiova
sâmbătă, 12 iulie, 2025

O grădină de vis

Câţiva pitici însoţiţi de Albă ca Zăpada, o răţuşcă, dar şi câteva bile decorative şi suporturi de flori ar fi perfecte pentru grădina dumneavoastră.

Tocmai ce aţi terminat de construit noua casă de care sunteţi atât de mândri. Totul este pus la punct. Mai puţin grădina. Vă consultaţi cardurile şi constataţi că banii din conturi nu vă mai permit să angajaţi un specialist care să se ocupe de decorarea grădinii. Şi totuşi, nu puteţi amâna amenajarea grădinii. Singura soluţie la îndemână vine tot din partea dumneavoastră. Puteţi să aduceţi un colţ de basm pentru cel mic sau o bucăţică din paradis pentru dumneavoastră. Cu un singur drum la Praktiker lucrurile sunt rezolvate.

Un colţ de basm

Dacă micuţul dumneavoastră privea cu jind peste gard la piticii vecinului, acum se poate bucura şi el de vizita celor şapte omuleţi cu băscuţe roşii şi a Albei ca Zăpada. Preţul unui pitic din plastic, prevăzut cu un orificiu pentru umplerea cu nisip, pentru a nu se dezechilibra, este 34,99 lei, în vreme ce preţul preafrumoasei Albă ca Zăpada este 69,99 lei. Pentru ca atmosfera să fie întregită, puteţi alege şi câteva ghivece din ceramică în formă de pisică (39,99 lei), de ţestoasă (24,99 lei) sau de găină (59,99 lei). Pentru ca bucuria celui mic să fie deplină, îi puteţi face o surpriză oferindu-i şi un tobogan (109,9 lei) şi o căsuţă din plastic (239 de lei).
Doamna casei ar fi bucuroasă dacă aţi alege pentru decorarea grădinii un set de coşuri din iarbă de mare, care pot fi folosite ca vaze pentru exterior, la preţul de 139,9 lei. Tot pentru florile de grădină puteţi alege un raft din ţeavă şi sârmă galvanizată, care iarna poate fi folosit drept seră, la 279,9 lei. Pentru terasă puteţi achiziţiona câteva suporturi de flori din iarbă de mare suspendate. Preţul lor, indiferent de mărime, este 11,49 lei. Tot pentru flori puteţi achiziţiona suporturi din lemn la 49,99 lei sau 59,99 lei. S-ar potrivi de minune, în colţ, o etajeră din bambus la 79,99 lei. Şi cum masa şi scaunele pe care le achiziţionaserăţi cu ceva timp în urmă s-au stricat, puteţi alege un set din masă (229,9 lei), o bancă (159,9 lei) şi un scaun (129,9 lei) din fier forjat sau, de ce nu, un şezlong de bambus la 89,99 lei, care s-ar potrivi de minune cu etajera din bambus de pe terasa casei. În ton ar fi şi un taburet din bambus cu pernuţă inclusă la 84,99 lei. Interesant ar fi şi un scaun wicker pentru două persoane, rabatabil, la 699,9 lei. În plus, la măsuţa şi scăunelele cele noi s-ar potrivi şi o umbrelă de grădină la 400 de lei. Câteva mingi decorative de grădină la 6,99 lei s-ar încadra de minune în noua oază.
Arteziana din grădină

În tot acest decor, o notă aparte ar da-o cu siguranţă fântâna arteziană sau cascada. Un set de fântână arteziană costă 469,9 lei, în vreme ce unul de cascadă gardena 729,9 lei. Le puteţi accesoriza cu un sistem special de ceaţă în culori la 349,9 lei, dar şi cu câţiva nuferi de plastic (17,9 lei) şi câteva răţuşte de iaz (23,9 lei). Puteţi la fel de bine să alegeţi câteva lămpi speciale pentru apă. Preţul lor este 349,9 lei. Pentru fântâna arteziană puteţi achiziţiona şi un sistem de filtru cu ultraviolete tot la 349,9 lei. Seara, imaginea întregii grădini s-ar schimba dacă aţi alege câteva felinare. Cele simple, albe sau negre, costă 39,99 lei, un pendul exterior 119,9 lei, un felinar pitic de grădină 54,99 lei, în vreme ce un stâlp de exterior negru 109,9 lei. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII