Berbec
Dacă nu sunteţi mulţumit în dragoste, puteţi găsi plăcere şi în alte planuri ale vieţii, de exemplu în cel financiar, unde lucrurile stau mult mai bine. O terapie prin cumpărături vă poate ajuta să vă detaşaţi repede de eventualele griji şi supărări. Dacă vă cumpăraţi ceva pe gustul dumneavoastră, veţi uita, până la finalul zilei, că au existat probleme.
Taur
Faceţi totul lent şi bine, fără nici o grabă. Administraţi bine timpul de care dispuneţi, astfel încât veţi duce cu succes la capăt activitatea începută. Depăşiţi piedicile cu brio, pentru că nu vă împinge nimeni de la spate ca să terminaţi imediat. Aveţi suficiente ore sau zile la dispoziţie pentru a ajunge la ce v-aţi propus, de aceea înaintaţi într-un ritm constructiv.
Gemeni
Starea psihică este la pământ: vă încearcă temeri şi fobii nebănuite, chiar şi unele simptome nedorite. Totul e motiv de îngrijorare, dar nu cumva exageraţi un pic gravitatea situaţiei? Da, aveţi probleme pe care nu ştiţi cum să le gestionaţi, dar nu vă lăsaţi doborât cu una, cu două. Aveţi resurse suficiente pentru a le depăşi cu bine.
Rac
Staţi pe loc dacă vedeţi că, orice aţi face, totul e blocat. Este un avertisment că ar fi mai bine să opriţi, pentru o zi, acţiunile începute, pentru că încăpăţânarea de a trece peste acest hop poate deschide de fapt o serie de ghinioane. Ceva vă atrage atenţia că e mai bine să stagnaţi decât să vă băgaţi singur în gura lupului. Dacă vă jucaţi cu riscul, e posibil să pierdeţi tot.
Leu
Vă lăsaţi furat de vise intangibile, deşi vă daţi şi singur seama că este doar o iluzie. Nu vă puteţi abţine să nu construiţi castele de nisip, conştient că nu veţi ajunge niciodată acolo unde vă zboară gândul cu atâta plăcere. Visul e pe gratis, deci nu veţi renunţa să faceţi planuri măreţe, chiar dacă sunt doar poveşti frumoase.
Fecioară
Vin veştile mult aşteptate şi, o dată cu ele, şi starea de linişte de care aveaţi nevoie. Până ce nu găsiţi ceea ce căutaţi – un răspuns, o persoană, un obiect, o informaţie – nu vă puteţi calma, deci stresul se va menţine atât timp cât staţi într-o stare de aşteptare şi nesiguranţă enervantă. Azi apare acel semn prin care totul revine la normal, deci n-are rost să vă mai agitaţi.
Balanţă
Veselie, distracţie, succes pe toate planurile, mai ales în cel sentimental. Aveţi motive de sărbătorit alături de prieteni sau de partenerul de suflet şi căutaţi doar compania celor tineri şi amuzanţi. Aveţi o stare interioară pozitivă, debordantă ori pentru că vă molipsiţi de la cei din jurul dumneavoastră, ori chiar prezenţa dumneavoastră schimbă atmosfera în bine oriunde aţi merge. Se poate spune că sunteţi fericit.
Scorpion
Intervenţia unui coleg în treburile dumneavoastră are efect negativ: vă obligă să schimbaţi radical direcţia sau duce la un eşec de proporţii. Aveţi grijă pe cine acceptaţi astăzi în echipă, ca nu cumva un refuz sau o vorbă dură să dea peste cap tot ce aţi construit. Există riscul unei despărţiri, al unui conflict sau al unui eveniment care vă schimbă major părerea despre o persoană.
Săgetător
Sunteţi extrem de optimist când priviţi în perspectivă evoluţia unei acţiuni, deşi cam exageraţi cu bucuria înainte ca evenimentele să se producă. Sunteţi convins că lucrurile merg într-o direcţie excelentă, trebuie doar să continuaţi pe calea pe care aţi pornit şi să credeţi cu tărie în reuşită. Gândirea pozitivă face minuni, dar sunteţi şi norocos, pentru că vă ies toate ca la carte.
Capricorn
Degeaba v-aţi aprins atât de tare la primele semne de succes, pentru că deja sunteţi într-un impas. Entuziasmul iniţial păleşte ori pentru că vă trage cineva de mânecă, ori pentru că vă daţi singur seama că v-aţi avântat cam tare. Nu e genul dumneavoastră să vă aventuraţi fără să vă luaţi măsuri de precauţie, deci domoliţi-vă elanul.
Vărsător
„Punct şi de la capăt“ este trăsătura zilei. Finalizaţi o acţiune pentru a începe alta, mult mai interesantă. Dacă vedeţi că direcţia pe care mergeaţi nu e bună, că nu faceţi decât să bateţi pasul pe loc, luptându-vă cu obstacolele, mai bine abandonaţi totul aici, ca să profitaţi de o altă şansă, ce vi se oferă în acelaşi timp. Nu veţi pierde vremea analizând eşecul, ci porniţi cu avânt spre altceva.
Peşti
Succesul este sigur în tot ce ţine de bani sau carieră, fie că e vorba de mărire de salariu sau de şanse de afirmare la serviciu. Dacă mergeţi la cumpărături, veţi avea o plăcere aparte de a cheltui, pentru că vreţi să vă faceţi singur un cadou, considerându-l un bonus binemeritat. Sunteţi remunerat pe merit şi aveţi numai satisfacţii materiale.