7.3 C
Craiova
vineri, 27 martie, 2026
Știri de ultima orăLocalS-au batut în argumente până s-a răcit cafeaua la hotel

S-au batut în argumente până s-a răcit cafeaua la hotel

-


Şedinţa Consiliului Local Craiova a debutat ieri cu abţineri şi reproşuri. A continuat cu discuţii aprinse asupra unor proiecte de pe ordinea de zi, cum ar fi disponibilizările de la Poliţia Locală, concesionarea unor terenuri, dar şi achiziţia de către Primăria Craioav a unor terenuri din zona centrală a oraşului. Darea în folosinţă a hotelului din incinta Stadoinului a iscat şi ea discuţii, iar primarul a venit cu clarificări.


Din start, consilierul local PNL Teodor Sas a spus că se abţine să voteze la actuala ordine de zi, pentru că nu s-a luat în discuție modificarea Regulamentului de parcare, aşa cum s-a promis. Viceprimarul Craiovei, Dan Păloiu, a spus că regulamentul nu va mai suferi modificări până la sfârşitul acestui an, adică locul va fi rexervat 24 de ore din 24. O altă nemulţumită a fost Anca Koc, consilier local Aur, din cauză că nu a fost pusă pe ordinea de zi o inițiativă a grupului AUR, înființarea unui Punct de Urgență Medicală în Craiovița Nouă.


Nu este reformă, este contabilitate politică


Reorganizarea organigramei primăriei şi a Poliţiei Locale Craiova a iscat discuţii. Consilierii locali au fost interesaţi să afle dacă sunt angajaţi care cumulează pensia cu salariul şi vor rămâne în continuare în primări, dar şi modalitatea de departajare a angajaţilor.


Oana Elena Nemțeanu, reprezentantul primăriei, a explicat:

„Nu există altă modalitate de departajare sau selecție, sau putem spune că pleacă cel care are calitate de cumulant sau nu. Atunci când avem mai mulți oameni decât posturi noi, nu putem decât să facem departajarea prin organizarea unui examen de departajare”.


Consilierul local Anca Koc spune că reorganizarea s-a făcut în grabă, pe genunchi, date fiind condițiile impuse de Guvern. Primarul Craiovei îi dă dreptate, spunând că din primăria Craiova pleacă doar doi angajați. Partea proastă pentru mulți dintre angajații primăriei, din anul viitor se introduce evaluarea angajaților din administrația locală.
Consilierul local Dan Ionuț Păun este interesat de criteriile după care se face reorganizare în aparatul Poliţiei Locale.

„Nu cred că este fundamentat tehnic și temeinic. Am înțeles că sunt trei persoane care cumulează pensia cu salariul. De ce nu a fost acesta un criteriu de departajare între cei care rămân și cei care sunt eliberați din funcție? Înțeleg că se desființează un serviciu operativ și personalul este obligat să dea examen pentru a deveni personal neoperativ. Astfel se face eficienţa, am înţeles bine? Structura Serviciului de Ordine Publică nu se pliază pe cele 6 secţii ale poliţiei la nivel local.”, întreabă consilierul.


Oana Elena Nemţeanu răspunde, spunând că:

„Nu există posibilitatea, la o instituţie publică, să se stabilească criterii ca lo o societate comercială. Legat de carenţele pe care le-ar avea motivarea, noi şi legea spune că este competenţa menegementului instituţiei. Dispunerea lor pe unităţi se face de către conducerea executivă. Proiectul îndeplineşte toate, este foarte normal să existe testări acolo unde se fac desfiinţări”.


Primarul Craiovei explică faptul că acei angajaţi care cumulează pensia cu salariul sunt foşti jandarmi, care au lucrat doar 5ani în jandarmerie, dar ulterior s-au angajat la Poliţia Locală în urmă cu mulţi ani, iar acum nu sunt la limita de pensionare. Aceasta a spus că nu se ţin persoane de peste 60 de ani în detrimentul tinerilor.


Ce se mai trece în inventarul domeniului public


Legat de inventarierea unor terenuri din domeniul public al oraşului, consilierul lcoal Anca Koc atrage atenţia unui teren din Craioviţa Nouă, concesionat ani la rând firmei Niela.


„Un teren de 230 mp, aparţinând domeniului public local din Craioviţa, a fost dat, în 2002, în concesionare unei societăţi din zona cinematografului pentru amenajare de terasă. În 2011, se actualizează suprafaţa, de la 162mp se ajunge la 209 mp şi se mai dă un termen societăţii să obţină certificat şi autorizaţie pentru construcţia ridicată fără titlu. Problema este că nu are număr cadastral, iar de-a lungul timpului suprafaţa terenului s-a tot modificat. Consilierii trebuie să actualizeze inventarul domeniului public cu acest teren. Primăria a concesionat timp de 24 de ani un teren care nu este prins în inventar şi în contabilitatea primăriei şi fără certificat de urbanism. În fapt, suntem chemaţi să facem o intrare în legalitate forţată, care îl avantajează pe concesionar”, a spus Koc.


Reprezentanţii primăriei spun că trebuie făcută Carte funciară, pentru a se îndeplini această procedură, terenul trebuie să aibe poziţie distinctă în inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al Municipiului Craiova.
Tot legat de domeniul public al municipiului, consilierul local USR, Emilia Neagu, repune pe tapet problema străzii Cocorului, reabilitată ciuntit.
Strada Cocorului a fost reabilitată şi neterminată”, spune Emilia Neagu. Viceprimarul Craiovei, Dan Păloiu, spune că proiectul este finalizat şi recepţionat, lucrările făcându-se prin Anghel Salighni. „Proiectul este desenat pentru cei care nu înţeleg”, spune vicepriamrul, explicând că pe acolo trec nişte conducte de la Transgaz. În urma acestei intervenţii, s-au ales cu microfonul tăiat, atât consilierul local Emilia Neagu, cât şi, probabil din greşeală, şi primarul Craiovei.


Achiziţii piperate. Ce se întîmplă mai departe?


Cumpărările de terenuri de către Primăria Craiova, o altă problemă ridicată de consilierii locali. De exemplu, consilierul local PNL Doru Câplea întreabă ce se va face cu locaţia după achiziţionarea terenului din str. Colonel Scarlat Demetriade, nr. 9A şi 9B. Cu alte cuvinte, ce se întâmplă mai departe? Primarul Craiovei spune că terenul se achiziţionează pentru a face alee de acces în scara blocului din zonă. O altă problemă o ridică achiziţionarea terenului din strada A.I. Cuza, în spatele cinematografului Patria, pe care primăria tot încearcă să-l achiziţioneze de mai mulţi ani, numai că preţul de 300 de mii de euro este destul de piperat, aşa cum a fost evaluat, acesta este punctul de vedere al consilierului local USR Eduard Cârceag. Proprietarul vrea să-l vândă pentru că are destinaţie de zonă verde şi nu poate construi. Mai mult, proprietarii din blocurile învecinate au solicitat, în număr foarte mare, primăriei, chiar au bombardat-o, din câte spune primarul, să cumpere acest teren, ce-i drept, la preţul de 603 euro/mp.


În imobilul donat se face o creşă sau o grădiniţă


Donaţia făcută de familia magistartulu Tărbujaru a creat o stare de emoţie în CL. Consilierul Local Dan Spânu, acesta fiind coleg cu donatorul la Curtea de Apel Craiova, a spus: „Este o datorie morală pentru mine. A fost unul dintre cei care m-a primit un sistem. Calităţile pe care le-a avut ca judecător, văd că le demonstrează şi acum”. Inclusiv primarul Craiovei a mulţumit familiei respective pentru acest gest şi a promis că acolo va face o grădiniţă sau o creşă, care va primi numele fiicei donatorului.


De ce dă primăria hotelul din incinta Stadionului?


Transmiterea hotelului din incinta Stadionului către Consiliul judeţean Dolj a ridicat semne de întrebare în rândul consilierilor locali. Aceştia au întrebat nedumeriţi de ce dă primăria acest spaţiu în mod gratuit pentru a fi folosit de către o instituţie care ţine cursuri contra cost.
Anca Koc, consilier AUR:

„Este transmis în mod gratuit CJ Dolj, în vederea relocării activităţii Şcolii de Arte şi meserii Cornetti, care percepe taxe de la cursanţi, din câte am înţeles este vorba de 500 de lei/an/cursant. CJ Dolj are un hotel dat în exploatare, din care obţine sau nu venituri, şi se uită în curtea Primăriei Craiova. Care este suprafaţa ocupată în acest moment de şcoala Cornetti? Care a fost destinaţia acestui hotel la momentul construirii şi dacă există un risc sau mai multe în momentul schimbării destinaţiei? Unde va fi depozitat tot mobilierul aflat acum în hotel şi dacă s-a luat în considerare că acesta poate fi deteriorat?”


Aprecierile au lăsat-o pe Emilia Neagu fără microfon


Consilierul USR Emilia Neagu a venit cu aprecieri care au deranjat reprezentanţii adminsitraţiie locale.
Emilia Neagu:

„Eu am fost în această dimineaţă şi am vizitat hotelul după trei luni jumate de solicitări. Am observat că aţi făcut curăţenie, aţi spălat mocheta, aţi zugrăvit. Mă bucur foarte tare că acest hotel trece în mâinile altui administrator capabil. Asta este dovada incapacităţii…..”, consilierul local nu şi-a mai putut continua pledoaria, deoarece microfonul i-a fost întrerupt.

Vădit enervat, viceprimarul Craiovei, Dan Păloiu, i-a spus:


„Vorbiţi acum fără microfon. Aprecierile dumneavoastră nu ne interesează. Doamna Neagu, aveţi microfonul tăiat şi vă interzic să mai spuneţi ceva. Orice intervenţie pe care o veţi avea în Consiliul Local, doar cu aprobarea mea, se va întâmpla. Să ştiţi că următoarea etapă este să vă evacuăm din sală”, a spus viceprimarul, în timp ce consilierul local vocifera.

Consilierul local Dan Spânu a sărit în susţinerea colegilor, făcând referire la Roma antică, a spus că îşi dă seama „ce mască” poartă Emilia Neagu.

Concluzia


Primarul Lia Olguţa Vasilescu a tras concluzia:

„Acest stadion a fost prevăzut în construcţia stadionului. Nu ne-am gândit niciodată să operăm acest hotel, nu avem calitatea juridică. Am încercat să facem acest lucru cu RAADPFL, care şi-au făcut toate calculele şi au spus că intră în faliment dacă preiau această locaţie, pentru că se raportează impozitul şi redevenţa la valoarea de construcţie a clădirii, care este foarte mare, peste 100 de mii de euro anual. Nu putea avea un profit atât de mare încât să acopere această cheltuială. Am scos la licitaţie hotelul respectiv, dar nu s-a prezentat nimeni la licitaţie din fix acelaşi motiv. Hotelul arată bine ca orice spaţiu nefolosit de ani de zile. Cred că şi la dumneavoastră acasă, dacă într-o încăpere nu mai intraţi ani de zile, se depune praful. Consiliul Judeţean a solicitat un spaţiu pentru Şcoala Cornetti, departe de public, pentru că acolo se cântă la instrumente, se face zgomot, şi a trebuit să găsim o soluţie unde să fie cât de cât mai retraşi de locuinţe. De aceea le-am propus această variantă pentru un an de zile, după care se vor muta în sediul lor. Utilităţile vor fi plătite de CJ Dolj”, a explicat primarul.


La final, primarul Craiovei i-a invitat pe consilierii locali să participe şi la dezbaterea publică „Propunerea de interzicere a jocurilor de noroc de pe raza municipiului Craiova”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

De la „pumnul în masă”, la masa tratativelor: cum...

Vesti mai bune pe frontul disputei dintre medicii de...

ȘTIRI GdS