18.1 C
Craiova
miercuri, 4 iunie, 2025
Știri de ultima orăLocalMehedinţiPoliţiştii mehedinţeni au reţinut 16 permise de conducere în ultimele 24 de ore

Poliţiştii mehedinţeni au reţinut 16 permise de conducere în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii mehedințeni au desfășurat acțiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice, respectarea legislației rutiere de către participanții la trafic, prevenirea traficului și consumului de substanțelor interzise și depistarea persoanelor urmărite.

Pentru protejarea comunității, polițiștii au fost prezenți în stradă și au intervenit operativ la 43 de evenimente sesizate, dintre care 31 sesizate prin SNUAU 112.

Pe timpul misiunilor desfășurate, 70 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive și consumului de alcool la volan.

234 de autovehicule și 355 de persoane au fost verificate cu aplicația e-DAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 190 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 74.000 de lei.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 16 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, potrivit legii.

Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 4 vehicule, care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Şofer amendat pentru că efectua transport de persoane fără autorizaţie

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Orșova au depistat, în trafic, pe DN 6, un tânăr de 23 de ani, din comuna Florești, în timp ce efectua transport public de persoane, fără a deține documentele necesare, respectiv dovada copiei conforme de transport persoane sau autorizație taxi.

Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim taxi și în regim de închiriere, iar ca măsură complementară i-au fost retrase certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare.

Totodată, polițiștii au dispus imobilizarea vehiculului utilizat pentru o perioadă de 6 luni.

Citeşte şi: Patru deputați din partidul Dianei Şoşoacă au trecut la PSD

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS