Un antrenor de karate din Râmnicu Vâlcea a fost arestat preventiv după ce ar fi violat-o de mai multe ori în trei ani pe una dintre cursantele minore.
Cea care a sesizat autoritățile a fost chiar fata, care a precizat că bărbatul în vârstă de 53 de ani, profitând de autoritatea pe care o avea, ar fi întreținut, pe o perioadă de aproximativ trei ani, de mai multe ori raporturi sexuale cu ea.
„Sesizarea a fost formulată de o minoră de 17 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care a reclamat că, în perioada 2021-2024, ar fi fost victima infracțiunii de viol din partea bărbatului în cauză, în cadrul unei activități de pregătire sportivă desfășurate pe o durată mai lungă de timp.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul în cauză, profitând de autoritatea exercitată în acest mod fața de cursanta sa minoră, precum și de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința și de a-și da un acord valabil, în timp ce se afla cu aceasta pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, ar fi întreținut cu ea mai multe raporturi sexuale’, au transmis reprezentanții Poliției Vâlcea.
Bărbatul a fost reținut joi, iar vineri a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, care a admis propunerea procurorilor vâlceni și a decis continuarea cercetării lui în stare de arest preventiv, pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată.
Citește și: Șoferul unei ambulanțe private și o pacientă, răniți într-un accident