În ultima perioadă nu a existat o săptămână în care să nu se lase asfaltul pe vreo stradă din Craiova. Asfaltul se prăbuşeşte pe anumite porţiuni, inexplicabil. O conductă de apă sau canal cedează, iar apa se infiltrează, măcinând straturile de pământ şi pietriş de dedesubt. Drept urmare, asfaltul rămân „în aer” şi se prăbuşeşte.
Cea mai recentă problemă a apărut pe o stradă aflată în vecinătatea Pieţei Centrale, pe strada Mitropolit Nifon Criveanu. O porţiune destul de mare de asfalt a început să se lase din senin. Strada parcă s-ar afla pe nisipuri mişcătoare. Un locuitor din zona respectivă a făcut o postare pe reţelele sociale cu fotografii, prin intermediul cărora atenţiona craiovenii care locuiesc acolo să aibă grijă cu maşinile. La postarea acestuia au scris şi alţi locuitori de pe strada Mitropolit Nifon Criveanu. Cu siguranţă, o conductă de apă sau canal a cedat, iar apa s-a infiltrat, măcinând straturile de pământ şi pietriş de dedesubt.
Nu mai târziu de săptămâna trecută, pe o stradă din apropierea Grădinii Botanice din Craiova, strada Renaşterii a apărut un crater chiar în mijlocul străzii, spre intersecţia cu strada Albişoarei.

Copie la indigou, s-ar putea spune, pe ambele străzi, pământul de sub covorul asfaltic a fost spălat probabil de o conductă spartă sau infiltraţii, iar carosabilul a rămas în aer. Drept urmare, la trecere unei maşini, carosabilul s-ar transforma într-o capcană. De-a lungul timpului pe strada Mitropolit Nifon Criveanu au fost mereu probleme cu asfaltul. Aici, cu mulţi ani în urmă asfaltul s-a surpat pe mai bine de jumatate din lăţimea străzii, astfel încât, maşinile de-abia se mai puteau strecura.
O baliză salvatoare
În 2024, pe strada cu pricina s-au făcut lucrări de reabilitare și extindere la rețeaua de canalizare suplimentară. Reabilitarea s-a făcut prin cămășuirea rețelei existente de canalizare.

Şi de această dată, operatorul de apă şi canal, Compania de Apă Oltenia s-a grăbit să pună o baliză în mijlocul străzii. „Zona a fost semnalizată, iar specialiştii CAO fac verificări să vadă pe care reţea, apă sau canal este problema. Ulterior vor lua măsurile care se impun pentru a nu exista incidente”,a precizat purtătorulk de cuvânt al CAO, Carmen Petrean