Un tânăr de 23 de ani, din comuna Dăneşti, care a înjunghiat un târgujian, după o noapte petrecută într-un club din municipiu, a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor.
Altercaţia s-a produs luna trecută în apropierea Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, iar cuţitul a fost aruncat într-un coş de gunoi stradal. Întreg incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă. Victima a ajuns la spital în stare gravă, însă a fost salvată de medici, în ciuda faptului că pierduse trei litri de sânge. Scandalul a pornit de la neînţelegeri pe tema unor dedicaţii muzicale, la un club din apropierea unităţii de învăţământ.
Editor: Anca Dumitraşcu