Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt vor asigura vineri ordinea şi siguranţă publică în zona Mânăstirii Brâncoveni pe timpul manifestărilor religioase prilejuite de sărbătorirea Izvorului Tămăduirii.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, măsurile de ordine adoptate cu această ocazie vizează protecţia participanţilor la procesiunea religioasă, precum şi pe căile de acces către lăcaşul de cult pe timpul afluirii şi defluirii credincioşilor.
Dirijarea traficului auto în zonă se va realiza de către echipaje de poliţie rutieră.

