20.1 C
Craiova
marți, 26 august, 2025
Știri de ultima orăLocalCentrul „Iasomia“ e plin de copii cu risc social

Centrul „Iasomia“ e plin de copii cu risc social

La doar câteva luni de la inaugurarea Centrului de Îngrijire Copii „Iasomia“ din municipiul Târgu Jiu, 40 de micuţi beneficiază zilnic de serviciile acestuia. În prezent, centrul funcţionează la capacitate maximă. Aici se oferă servicii sociale primare pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, proveniţi din familii ce se află în situaţie de risc social din municipiul Târgu Jiu, în vederea prevenirii abandonului şcolar şi familial. Toți fac parte din familii fără posibilități materiale. Centrul este deschis de luni până vineri, între 8.30 şi 16.30, iar sâmbăta, între 8.30 şi 12.30. Costurile întreţinerii sunt suportate de Primăria Târgu Jiu.  
La Centrul „Iasomia“, copiii participă la diverse activități, sunt ajutați să își facă temele, își petrec aici o parte din timpul liber. „Desfăşurăm activităţi instructiv-educative şi recreative. Funcţionăm începând cu data de 1 octombrie. Sunt copii care au probleme la şcoală, la învăţătură. Noi încercăm să umplem lacunele acolo unde există, îi încurajăm pe cei care au anumite aptitudini artistice“, a declarat Alina Bistriceanu, instructor de educaţie. Reprezentanții Centrului își doresc ca în activitățile desfășurate aici să se implice cât mai mulți voluntari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS