36.8 C
Craiova
duminică, 13 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Încă trei reţinuţi într-un caz de înşelăciune prin metodele "Accidentul" şi "Câştiguri de premii"

Dolj: Încă trei reţinuţi într-un caz de înşelăciune prin metodele „Accidentul” şi „Câştiguri de premii”

Prin extinderea cercetărilor efectuate de poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Craiova, într-un caz mai vechi de înşelăciune prin metoda „Accidentul”, în care deja au fost arestate în luna noiembrie, cinci persoane, încă trei persoane au fost reţinute ieri. Este vorba de Gheorghe Bănucă (38 de ani), Ileana Bănucă (34 de ani), ambii din comuna Orodel şi Maria Logofătu (43 de ani), din comuna Vădăstriţa, judeţul Olt.

Din invetigaţiile poliţiştilor a rezultat faptul că aceştia, în perioada decembrie 2012 – martie 2013, prin metoda „Câştiguri de premii” au înşelat partea vătămată Ioan Schmidt, din Sibiu, cu suma de 10.390 lei. În urma percheziţiilor efectuate de poliţişti, în dimineaţa zilei de ieri, de la suspecţilor au fost ridicate în vederea cercetărilor telefoane mobile, înscrisuri şi alte mijloace materiale de probă.

S-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuiţii Gheorghe Bănucă şi Maria Logofătu pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, iar faţă de Ileana Bănucă pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune. Împotriva primilor doi s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS