Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din comuna Căzăneşti din judeţul Mehedinţi, a fost înjunghiat în spate de un vecin care îi pătrunsese în casă pentru a-i fura bunuri şi bani. Hoţul a intrat pe geam, a furat tot ce a găsit prin casă, apoi l-a aşteptat pe proprietar ca să îi fure şi banii. Hoţul a sărit la bărbatul de 52 de ani cu un cuţit şi pentru că nu i-a dat bani l-a înjunghiat.
Martorii şi anchetatorii susţin că, dacă nu ar fi intervenit un nepot de-al victimei, agresorul nu ar fi avut mulă şi i-ar fi luat viaţa. „Am înţeles că a fost un bărbat de aici din sat, care nu are bani, nu are din ce trăi. Cine ştie ce o fi fost în capul lui, s-a gândit că găseşte bani acum de sărbători. Doamne fereşte, că nici noi nu avem bani, dar nici să dai la om în cap să îl furi.”, a spus speriată o vecină de-a victimei. Bărbatul de 52 de ani a fost transportat la spitalul judeţean din Drobeta Turnu Severin pentru îngrijiri medicale şi a rămas internat.
Agresorul a ajuns pe mâna procurorilor şi este acuzat de tentativă de omor.