36.2 C
Craiova
duminică, 27 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalCraiova: Grădiniţa "Nicolae Romanescu", la aniversare

Craiova: Grădiniţa „Nicolae Romanescu”, la aniversare

Grădiniţa cu Program Prelungit „Nicolae Romanescu” din Craiova, aniversează vineri 12 ani de la data la care a fost botezată cu acest nume. Cu ocazia celebrării acestui eveniment, în instituţia de educaţie se desfăşoară o serie de activităţi ce vor include concursuri şi expoziţii cu produse realizate de preşcolari împreună cu educatoarele şi părinţii. Activităţile propuse de cadrele didactice au drept obiective înţelegerea de către micuţi a semnificaţiei zilei de Moş Nicolae sub aspect religios, dar şi laic, asocierea sărbătorii creştine cu Ziua Grădiniţei, ca eveniment social şi cultural, participarea activă la activităţile dedicate evenimentului, valorificarea deprinderilor, cunoştinţelor şi competenţelor artistice ale preşcolarilor, trăirea şi manifestarea unor stări afective pozitive în relaţiile cu cei din jur şi aprofundarea valorilor specifice obiceiurilor şi evenimentelor tradiţionale ale românilor şi ale anotimpului iarna. Preşcolarii vor simţi bucuria şi emoţia acestor evenimente care vor culmina printr-o întâlnire cu Moş Nicolae în cadrul Carnavalului Costumelor Copilăriei, desfăşurat în sala de festivităţi a grădiniţei. Evenimentul va fi întregit de cadourile, premiile şi diplomele ce vor fi oferite preşcolarilor din grădiniţă, după desfăşurarea unui program artistic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS