25.1 C
Craiova
luni, 4 august, 2025
Știri de ultima orăLocalSenatul a respins propunerea de indexare a alocaţiei de stat pentru copii începând cu 2014

Senatul a respins propunerea de indexare a alocaţiei de stat pentru copii începând cu 2014

Plenul Senatului a respins în şedinţa de astăzi propunerea legislativă care vizează indexarea cuantumului alocaţiei de stat pentru copii începând cu anul 2014, informează HotNews.ro. Senatul este prima Cameră sesizată în acest caz. Membrii Comisiei pentru muncă amendaseră propunerea legislativă pentru modificarea Legii 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, iniţiată de parlamentari aparţinând tuturor grupurilor politice, în sensul că acei coeficienţi aplicaţi la indicele social de referinţă folosiţi pentru stabilirea cuantumului alocaţiilor vor fi în continuare indexaţi, şi din 1 ianuarie 2015, în funcţie de rata inflaţiei. Potrivit preşedintelui Comisiei pentru muncă, social-democratul Liviu Pop, indexarea ar fi fost de 1,8-1,9 lei pentru copiii între doi şi 18 ani şi 7-8 lei pentru copiii între 0 şi 2 ani.

În expunerea de motive a propunerii de lege iniţiatorii precizau că în România s-a urmărit articularea unui sistem de protecţie socială care să vizeze atât incluziunea socială, cât şi reducerea inegalităţilor sociale, iar sistemul de alocaţii de stat pentru copii „ocupă un loc extrem de important”. Iniţiatorii au mai arătat că din anul 2009 cuantumul alocaţiei de stat pentru copii a rămas nemodificat, la fel şi valoarea indicatorului social de referinţă, care este de 500 lei.

Raportul întocmit de către Comisia sesizată pe fond a fost respins cu 74 de voturi „pentru”, 13 voturi „împotrivă” şi 15 abţineri. De asemenea, proiectul de lege în forma iniţiatorului a fost şi el respins cu 79 de voturi „pentru”, 14 voturi „împotrivă” şi 17 abtineri, nefiind întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea unei legi cu caracter organic.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS