Știri de ultima orăLocal„Gaiţele“ vin la Craiova

„Gaiţele“ vin la Craiova

Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ găzduieşte, pe 9 decembrie, de la ora 19.00, reprezentaţia Teatrului Metropolis, „Gaiţele“ de Alexandru Kiriţescu, în regia lui Dan Tudor. Una dintre cele mai valoroase comedii ale dramaturgiei contemporane româneşti, „Gaiţele“ sau „Cuibul de viespi“ – cum se intitula la începutul anilor ’30, este un text de mare forţă dramatică, care degajă o energie uriaşă. „Ador să lucrez cu actori mari şi cu cei aflaţi la început de drum. Prăpastia dintre generaţii, despre care se vorbeşte, nu există. Faptul că spectacolul are succes îi adună. Actorii mari au revelaţia calităţii tinerilor actori cu care intră în contact. Este o dragoste şi o bucurie pe care ei o împărtăşesc şi pe care o transmit şi publicului. Ei interpretează cu mare plăcere. Spectacolul nu are nimic inovator, el a fost construit cu gândul la public, ca el să nu fie dezamăgit, ci mai degrabă să rămână surprins de acest joc apropiat firescului de astăzi“, a precizat regizorul Dan Tudor.
Un spectacol „Gaiţele“ cu un enorm succes, care s-a bucurat până acum de creaţia şi palmaresul unor mari actori ai scenei şi filmului românesc, aduce în distribuţie nume precum Florina Cercel, Rodica Popescu Bitănescu, Ileana Stana Ionescu, Olga Delia Mateescu, Marius Bodochi/Tomi Cristin, Mircea Albulescu, Pavel Bârsan/Răzvan Oprea, Orodel Olaru/Dragoş Ionescu, Ilinca Goia/Mihaela Teleoaca, Monica Davidescu/Ana Ioana Macaria, Carmen Ionescu/Diana Dumbravă, Raluca Petra.
Publicul craiovean o va revedea cu această ocazie pe Rodica Popescu Bitănescu, care abia aşteaptă întâlnirea cu iubitorii artei din Cetatea Banilor. „Am mai fost în Craiova cu «Cinci femei de tranziţie». Am fost primiţi extraordinar. S-a aplaudat mult şi, ca să fac o glumă, dacă nu plecam noi se mai aplauda şi acum. Pregătesc «Triunghiul femeilor», un spectacol pe care publicul din Craiova îl doreşte. Dar până să ajung cu această piesă în Cetatea Banilor, voi veni cu «Gaiţele» de Alexandru Kiriţescu, în regia actorului Dan Tudor. El a reuşit să facă un mare spectacol din «Gaiţele», inedit, original. A ştiut să adune o distribuţie bună. De aceea cred că «vinovatul principal» de acest succes de casă al piesei este Dan Tudor. Datorită viziunii lui regizorale, dragostei lui pentru acest text, datorită modului cum a gândit ilustraţia muzicală, decorul, costumele a ieşit un spectacol unitar, superb şi îl felicit pentru succesul lui.
Mă bucur că voi fi din nou împreună cu publicul din Craiova. Am mai fost în ianuarie, tot cu «Gaiţele». A fost un succes care cred că se va repeta şi pe 9 decembrie.
Publicul craiovean este un public cu tradiţie de teatru. Publicul, în general, are nevoie de teatru. El trebuie să fie peste tot, în sălile de teatru, pe scenele căminelor culturale acolo unde ele există. Mă bucur că, în sfârşit, Televiziunea Română a reluat emisiunile de teatru. Am trăit o bucurie imensă să revăd pe micul ecran «Hedda – Gabler» de Henrik Ibsen, în regia lui Dominic Dembinski, în care şi eu am un rol, pe care l-au jucat cu mare plăcere. Oamenii au nevoie de teatru, iar el trebuie adus şi în casele noastre. El este hrana noastră sufletească.
De asemenea, lumea are nevoie de texte bune. Au început să le cearnă. Eu, când scriu piese de teatru, o fac cu o mare plăcere şi mă gândesc la actorii tineri, talentaţi şi frumoşi, cărora trebuie să le întindem o mână. Ei trebuie să joace roluri principale. În piesa mea «Viaţă de cimitir», cu mare succes de casă, joacă patru tineri actori buni, pe care aş vrea să îi vedeţi la Craiova şi să-i cunoaşteţi“, a precizat marea actriţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS