În negura vremilor, Craiova ni se înfăţişa cu totul altfel, aducând mai mult cu imaginea unui mic târg, cu case de lemn sau „de paiantă“, ce se înghesuiau una în alta.
Pătrundem în lumea Craiovei de la începutul veacului al XVII-lea, graţie lucrării Ramuri, număr festiv 1905-1929, pus la dispoziţie cu generozitate de profesorul Ştefan Bălănescu.
Răsfoim paginile îngălbenite de trecerea timpului şi aflăm dintr-un articol semnat de A. Vincenz că centrul negustoresc era la acea vreme „uliţa cojocarilor“, în care se vindeau cojoace, şube, ilice, căciuli, opinci. „Negustorul era mai în toate cazurile şi meşteşugar. Se desfăceau aci însă şi produsele industriei casnice – am zice astăzi – a unor sate din preajma târgului. Gherceştii trimiteau în oraş şube frumos croite după modele vechi şi împodobite cu găitane; satul Troaca avea monopolul acestor găitane şi-şi primise chiar numele de la «troaca» cu ciocănelele de lemn ce serveşte şi azi la împletitul acestor podoabe ale portului ţărănesc“, se notează în lucrarea mai sus amintită.
O altă lume
Altul era mersul lucrurilor în acea vreme. În Uliţa Cojocarilor au loc primele transformări. Cel dintâi pod, mai exact spus cel dintâi pavaj de lemn, a fost construit în acest loc, în care vara te îngropai în praf o dată ce un car ţărănesc trecea pe drum, iar toamna „înotai“ în noroiul ce părea să domine aşezarea. Şi cea dintâi cişmea de apă curgătoare adusă de departe, tocmai din „dealul viilor, de la o depărtare de 5 km, tot aci a fost înfiinţată“.
În acest tablou se regăsesc şi casele de lemn şi paiantă, care se înghesuiau una în alta. Toate au câte o prăvălie cu tarabă. „Pe această tarabă se expuneau ziua toate mărfurile, iar noaptea ea se ridica în sus, închidea golul uşei şi al ferestrei fără geamuri şi se prindea cu drugi groşi. Chei de lemn, arari de fier încuiau «broasca cu căţei», adică nişte încuietori cu un joc de «verturi» – am zice azi – ingenios închipuite.
Aceste îngrămădiri de case cu încăperile puse la rând în adâncime – una în dosul celei l’alte – pe un spaţiu câte-o dată neînchipuit de strâmt – fără lumină, fără aer – constituia desigur, după concepţia modernă, primele lucrări edilitare din oraşul nostru“, este descrierea făcută în paginile revistei Ramuri.
Asta era imaginea Uliţei Cojocarilor, dar şi cea a meşterilor din breasla plăpumarilor, ce se aflau la o uliţă mai încolo, şi cea a cazangiilor.
Altfel stăteau lucrurile în cazul mărfurilor fine. Călătorul prin Craiova secolului al XVIII-lea putea admira mătăsuri, arme, odoare, giuvaericale, produse ale Levantului depărtat, la bâlciul anual înfiinţat de Mănăstirea Hurezului, lângă hanul din vecinătatea Băniei. Aici, în aceste locuri, îi puteai întâlni pe negustorii greci şi armeni care veneau cu carele pline de mărfuri, „minunăţii în ochii Craiovenilor“.
Timpul care trece
Viaţa se schimbă cu trecerea timpului, iar tabloul urbei se schimbă şi el. „Nevoile boerilor şi ale claselor avute negustoreşti cresc şi, ca urmare, o altă uliţă se înfiinţează încetul cu încetul în prelungirea cojocăriei: braşovănia. Aici se vând mărfuri aduse de dincolo de munţi, de o fabricaţiune mai complicată şi cu un caracter mai orăşenesc: lăzi, vase de metal, ferărie diversă, pielărie mai fină. Prăvăliile sunt mai spaţioase, clădirile sunt de zid şi multe din ele cu două caturi. Apar pivniţele boltite în locul celor din cojocărie, numai tăvănite cu lemn. Taraba începe a fi înlocuită cu obloane“.
Timpurile se schimbă din nou. Influenţele occidentale se întăresc şi în tabloul Craiovei de odinioară. Se deschid prăvălii cu mărfuri aduse cu mari greutăţi, la început tocmai din vestitul bâlci de la Lipsca. „Prăvăliile sunt tăvănite cu bolţi masive de cărămidă. Cocoanele nu târguiesc decât «la boltă», unde «boltaşul» expune marfă fină: stofe de bumbac şi mătasă, rufărie de madapolon, ciorapi, încălţăminte fină.
Lipscănia era faţă de braşovănie ceea ce acesta era faţă de cojocărie, iar alăturarea lor ne arată etapele străbătute de oraşul nostru, în legătură cu schimbarea felului de trai al Craiovenilor“. Interesantă este şi menţiunea din revista Ramuri, număr festiv 1905-1929: „Din cele 23 de biserici din Craiova, una era ctitorie domnească, iar din rest, jumătate sunt ctitorii boereşti, toate din veacul al XVIII-lea. Celel’alte locaşuri sfinte sunt zidite de negustori şi acest fapt învederează rolul pe care aceştia l’au avut la întemeierea şi desvoltarea târgului şi apoi a oraşului“.
O lume interesantă cucereşte şi încântă călătorul în timp.
