15.6 C
Craiova
luni, 15 septembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalPrimarul Florin Pavel s-a mai ales cu un dosar de mită la DNA

Primarul Florin Pavel s-a mai ales cu un dosar de mită la DNA

Primarul suspendat al comunei gorjene Peştişani, Florin Pavel, mai este cercetat într-un dosar penal de Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru o mită care depăşeşte 10.000 de euro. Faptele au fost descoperite de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj care au disjuns cauza din dosarul în care edilul a fost recent trimis în judecată pentru luare de mită şi au sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, Biroul Teritorial Gorj. Potrivit anchetatorilor, Florin Pavel ar fi primit foloase necuvenite de peste 10.000 de euro pentru realizarea unui centru medical pentru soţia edilului. Foloasele necuvenite a căror valoare este mai mare de 10.000 de euro reprezintă un proiect întocmit de SC Creativ Brebenel Proiect SRL pentru realizarea unui centru medical de Lidia Pavel, soţia lui Florin  Pavel, centru medical a cărui valoare depăşeşte 10.000 de euro. Procurorii susţin că, în schimbul acestui folos necuvenit, edilul a încredinţat direct, fără licitaţie publică sau altă formă de selecţie de oferte, mai multe contracte de proiectare şi consultanţă către SC Creativ Brebenel Proiect SRL (proiectul unor drumuri agricole de ţară, centrul local de informare turistică etc.).

Floarea i-a modernizat baia şi bucătăria

Primarul Florin Pavel a fost trimis în judecată în această săptămână, pentru luare de mită şi două infracţiuni de abuz în serviciu şi una neglijenţă în serviciu, alături de alţi cinci inculpaţi, acuzaţi şi ei de complicitate la abuz în serviciu şi alte infracţiuni. Este vorba de omul de afaceri Dan Radu Floarea, administrator Tech Safety, fraţii Dian Popescu (senator şi liderul PNL Gorj) şi Gabriel Popescu, Nicolae Isar şi Dumitru Pârvulescu, secretar general adjunct în Ministerul Economiei. Potrivit rechizitoriului de trimitere în judecată, prejudiciul estimat în dosar de experţi este de 1.598.642 de lei, reprezentând plăţi necuvenite făcute de Primăria Peştişani către firma Tech Safety, deţinută de omul de afaceri Dan Radu Floarea. Societatea respectivă s-a ocupat de amenajarea campusului şcolar în comună, iar banii au fost viraţi în baza unor situaţii de lucrări care nu reflectau realitatea. Situaţiile de lucrări au fost avizate de Nicolae Isar, dirigintele de şantier. Totodată, primarul a acceptat să-i fie efectuate lucrări de finisaje interioare la apartamentul proprietate personală (modernizarea băii şi a bucătăriei la locuinţa din Târgu Jiu) şi a primit materiale de la SC Tech Safety SA Târgu Jiu pentru a nu-şi îndeplini în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, valoarea manoperei şi a materialelor primite fiind de 1.603 lei.

Mită şi de la Dian Popescu

Conform procurorilor, tot edilul Pavel a efectuat plăţi necuvenite către SC Maserati SRL Ţicleni, deţinută de fraţii Dian şi Gabriel Popescu, în valoare de 154.000 de lei, înainte de întocmirea proiectului pentru obiectivul de investiţii „Baza sportivă comuna Peştişani, judeţul Gorj, proiectare şi execuţie obiectiv” şi de emitere a ordinului de începere a executării lucrării. S-a reţinut, de asemenea, că primarul a acceptat încheierea a două contracte de cesiune de creanţă şi a semnat aceste contracte, în calitate de debitor-cedat, în situaţia în care creanţa cedată unor persoane fizice nu era certă, lichidă şi exigibilă, valoarea creanţei cedate fiind de 2.500.000 de lei şi a acceptat de la inculpatul Dian Popescu, actual senator USL, suma de 7.000 de lei în schimbul îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv atribuirea contractului de proiectare şi execuţie pentru obiectivul „Bază sportivă, comuna Peştişani, judeţul Gorj”. Anchetatorii au menţionat însă în rechizitoriu că firma liderului PNL Gorj a efectuat pe parcursul acestui an lucrări la baza sportivă care acoperă plăţile necuvenite, în valoare de 154.000 de lei.

Pârvulescu, presiuni la poliţie şi justiţie să scape de anchetă

În rechizitoriu se mai menţionează faptul că toţi inculpaţii din dosar au avut o atitudine nesinceră pe parcursul audierilor şi nu şi-au recunoscut faptele. Despre Dumitru Pârvulescu, secretarul general adjunct al Ministerului Economiei, se spune în documentul amintit că în mod nemijlocit şi direct a îndemnat pe Pavel să semneze cele două contracte de cesiune creanţă în valoare de 2.500.000 de lei către două persoane fizice, creanţa nefiind certă, lichidă şi exigibilă şi a încercat să influenţeze o persoană cu atribuţii de serviciu să dispună plata prin trezorerie a acestei sume de bani către persoanele fizice. Pârvulescu este acuzat că a încercat să se sustragă urmăririi penale şi că a mai încercat să obţină sprijinul unor persoane cu funcţii de conducere în sistemul judiciar. „Pe parcursul urmăririi penale a avut o atitudine nesinceră, încercând să se sustragă de la urmărirea penală. Folosindu-se de funcţia pe care o deţine, a refuzat să se prezinte la organele de urmărire penală şi a încercat să obţină sprijinul unor persoane cu funcţii de conducere în sistemul judiciar, a unor ofiţeri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj şi a unui general MAI, având o funcţie de conducere în serviciul de pază şi securitate al Administraţiei Prezidenţiale (Palatul Cotroceni)“, se menţionează în rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. În cursul urmăririi penale, Primăria Peştişani nu s-a constituit parte civilă în dosar, iar prejudiciul nu a fost recuperat, cu excepţia sumei de 154.000 de lei, pentru care au fost efectuate lucrările amintite. Procurorii au cerut miercuri arestarea preventivă a inculpaţilor Nicolae Isar şi Dan Radu Floarea, însă Tribunalul Gorj a amânat decizia până joi.

Primarul Florin Pavel, pus în libertate

Tribunalul Gorj a decis miercuri punerea în libertate a primarului suspendat al comunei gorjene Peştişani. Decizia magistraţilor poate fi atacată de procurori la Curtea de Apel Craiova. În cazul în care nu se va întâmpla acest lucru în 24 de ore, edilul va fi liber. Florin Pavel se este în arest preventiv din luna iunie. Primarul din Peştişani a fost trimis în judecată pentru comiterea a patru infracţiuni, între care abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave şi luare de mită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS