Știri de ultima orăLocalUniversitari din Craiova, la Ancona

Universitari din Craiova, la Ancona

Patru cadre didactice ale Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universității din Craiova, alături de reprezentanți ai Asociaţiei Parent Project România, au participat, la Ancona – Italia, în perioada 12 – 18 martie 2012, la cea de-a doua întâlnire internaţională a proiectului „NMD-PRO – Neuromuscular diseases: professional parents and patients“.
Proiectul, finanţat de Comisia Europeană prin Programul Operaţional Sectorial Grundtvig, este realizat în parteneriat cu alte trei instituţii din Europa: Action Duchenne – Anglia, Fondazione Ospedali Riuniti Onlus Ancona – Italia, University Educational Circle – Letonia și este coordonat de Universitatea din Craiova.
Obiectivul principal al proiectului este promovarea şi îmbunătăţirea cunoştinţelor medicale şi sociale ale familiilor şi pacienţilor cu afecţiuni musculare, reprezentând o oportunitate pentru dezvoltarea profesională a furnizorilor de educaţie implicaţi în domeniul maladiilor neuro-musculare.
În cadrul întâlnirii de la Ancona au avut loc dezbateri şi prezentări privind transferul cunoştinţelor asupra sistemului medical şi de îngrijire, sistemului educaţional medical, a bunelor practici în ţările participante la proiect. Au fost vizitate Spitalul de Pediatrie şi Obstetrică-Ginecologie „D.G. Salesi“ şi Ospedali Riunite din Ancona.
Primarul municipiului Ancona, Fiorello Gramillano, a primit delegaţiile participante, care au fost asigurate de susţinerea Consiliului Municipal în derularea viitoarelor activităţi. Prin implementarea acestui proiect, Universitatea din Craiova arată  înaltele standarde educaţionale şi de formare profesională a cadrelor didactice, viitori specialişti la nivel european, sporindu-şi astfel vizibilitatea internaţională.
Click News

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS