Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“ din Craiova a fost vineri gazda unei lansări de carte inedite, în primul rând pentru că autoarea sa, Violeta Mitroi, nu a fost de faţă, fiind stabilită în SUA. Aceasta a intrat însă în legătură telefonică și le-a povestit celor prezenți despre modul în care i-a venit ideea să scrie romanul autobiografic „Cartea mea“. „Copiilor mei le povesteam mereu despre viaţă şi la un moment dat m-au întrebat de ce nu fac o carte a mea. Încercasem să scriu mai demult, dar la îndemnul lor am făcut-o“, a declarat Violeta Mitroi, care a explicat că a început să scrie încă din copilărie, din clasa a V-a, când ticluia scrisori de dragoste pentru fetele mai mari. Au urmat apoi o serie de articole pentru „Gazeta de perete“ şi „Scânteia tineretului“. „Când am scris cartea asta, am tot plâns pentru că mi-a trecut practic toată viaţa prin faţa ochilor. Când am văzut-o pentru prima oară, am avut emoţii şi am plâns iar“, a adăugat Violeta Mitroi.
Cartea este o radiografie a societăţii româneşti
Primul care a citit cartea a fost Marius Pampu, un prieten al scriitoarei. „Am încercat să ajut şi eu puţin – corectând la prima mână această carte. Am fost primul care a citit cartea. Dincolo de faptul că este un roman autobiografic, cartea este o radiografie a societăţii româneşti din perioada postbelică şi până în zilele noastre“, a declarat Marius Pampu, la lansarea volumului. Acesta a explicat că de apariţia cărţii s-a îngrijit Sorina Stăiculescu, jurnalist independent, iar corectura a fost realizată cu sprijinul persoanelor lipsite de libertate de la Penitenciarul din Craiova.
„De fiecare dată când facem un bine, putem să redăm fericirea cuiva“
Violeta Mitroi s-a născut în Băileşti şi a copilărit o perioadă în Calafat. O mare parte din viaţa sa a fost un lung şir de suferinţe. Cu toate acestea, pe parcursul romanului, femeia, care trăieşte de aproximativ 30 de ani în SUA, povesteşte întâmplările prin care a trecut, fără să se lamenteze şi fără să-şi plângă de milă, ceea ce emoţionează. „Există multe feluri prin care poţi trece prin întâmplările grele şi unul dintre acestea este scrisul. Prin scris, mulţi au curajul să-şi spună poveştile de viaţă dându-le sfaturi utile cititorilor şi arătându-le că până la urmă nu contează nici numele pe care-l porţi şi nici condiţia socială pentru că la finalul zilei suntem supuşi cu toţii încercărilor şi suferinţei. De aceea trebuie să învăţăm să ne ajutăm semenii, să fim empatici şi să nu uităm că de fiecare dată când facem un bine putem să redăm fericirea cuiva“, a declarat Mădălina Florescu, bibliotecar la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“.
Violeta Mitroi s-a implicat în mai multe campanii lansate de Gazeta de Sud
Deşi departe de ţară, Violeta Mitroi s-a implicat în mai multe campanii lansate de Gazeta de Sud. Astfel, în 2006, aceasta a fost îngerul păzitor al Mariei și Vasilicări, două fetiţe din satul Plai, comuna Brezniţa, județul Mehedinţi, care, părăsite de mamă şi abuzate de tată, au avut o copilărie lipsită de bucurii. Acestea au primit de la Violeta Mitroi zeci de colete cu haine, jucării şi alimente. Surorile din Plai nu au fost însă singurele persoane cărora Violeta le-a întins o mână de ajutor. Aceasta le-a mai fost alături lui Marius Pampu – ziaristul aflat după gratii din pricina unei zile fatale, Andreei Tudor din Giubega, o altă copilă orfană şi nefericită, copiilor din orfelinate, precum şi multor oameni necăjiţi despre care Gazeta de Sud a scris de-a lungul vremii.
Istoria Violetei Mitroi
Într-o scrisoare trimisă în 2006 către GdS, Violeta Mitroi îşi motiva implicarea sa în acţiunile caritabile astfel: „Nu trebuie să vă miraţi de gestul meu. Vă spun o scurtă biografie: eu m-am născut în Calafat. La patru ani, mama mea m-a părăsit pentru totdeauna: a murit. Avea doar 26 de ani… Tata s-a recăsătorit la Băileşti şi după doi ani a căzut bolnav la pat. Era conştient că este pe moarte, aşa că pe mine m-a dat de suflet unei familii. Am dus-o bine vreo trei ani, până când şi cel de-al doilea tată a murit. Soţia lui – mămica – s-a recăsătorit cu un bărbat care nu m-a acceptat în casă. Un timp am fost copil al străzii, până m-a găsit cineva şi m-a dus la sora mamei mele (în Bucureşti). Nici acolo nu am stat mult. Am fost dată la orfelinat la Târgu Neamţ, apoi la profesională, până la 18 ani. Pe scurt, Dumnezeu mi-a purtat de grijă şi m-a ferit de orice rău. Anii au trecut, am ajuns în America. Şi aici am dus-o greu la început, ca orice emigrant singur. Am reuşit totuşi să-mi găsesc serviciu, dar soarta mi-a mai rezervat o surpriză: am avut un accident la compania unde lucram. O doctoriţă cu suflet şi un avocat m-au ajutat să câştig procesul. Pe lângă el, am obţinut o pensie. Atunci am făcut o juruinţă: DOAMNE, TU M-AI AJUTAT, MI-AI DAT MULT, MULT MAI MULT DECÂT ȚI-AM CERUT! ACUM, DOAMNE, EU VREAU SĂ-I AJUT PE ORFANI, PE SĂRACI ŞI NEVOIAŞI!“.
