25.6 C
Craiova
miercuri, 9 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalO cisternă s-a răsturnat pe DE 79 din cauza zăpezii

O cisternă s-a răsturnat pe DE 79 din cauza zăpezii

Mai multe maşini au fost avariate, o ambulanţă a rămas înzăpezită, iar o cisternă încărcată cu azot lichid refrigerat s-a răsturnat pe DE 79. Acesta este bilanţul evenimentelor rutiere petrecute marţi noapte în judeţul Gorj.

Un autotren cisternă, încărcat cu azot lichid refrigerat, s-a răsturnat marţi seară, în jurul orei 22.30, pe DE 79, în localitatea Peşteana, din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum. Autocisterna transporta azot lichid din Serbia pentru o firmă din Bumbeşti-Jiu. Din primele verificări ale poliţiştilor a rezultat că şoferul cisternei, un bărbat de 47 de ani, din localitatea Costeşti, judeţul Argeş, se deplasa din direcţia Craiova spre Târgu Jiu, iar într-o curbă deosebit de periculoasă, semnalizată corespunzător, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului, a derapat, după care s-a răsturnat în afara părţii carosabile. „Din autocisternă nu au fost scurgeri de lichid şi s-au luat măsuri de dirijare a circulaţiei şi de prevenire a unei explozii. De asemenea, în zonă a fost interzis accesul persoanelor neautorizate“, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Daniel Tică. „Au fost evacuate persoanele pe o rază de 25 de metri de locul accidentului, concomitent cu verificarea eventualelor scurgeri de gaze din autocisternă“, a declarat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Cisterna a fost repusă în circulaţie miercuri la prânz şi a fost însoţită până la destinaţie de un echipaj al poliţiei. O ambulanţă nu a putut să ducă pacientul la spital
Tot marţi seară, o ambulanţă care transporta un copil de doi ani, diagnosticat cu rinofaringită, nu a reuşit să ducă pacientul la spital din cauza zăpezii de pe carosabil. Evenimentul s-a petrecut în localitatea gorjeană Târgu-Cărbuneşti. Băieţelul a fost transportat în braţe până la Unitatea de Primiri Urgenţe din localitate, aflată la aproximativ o jumătate de kilometru de locul unde a rămas înzăpezită salvarea.
Stratul de zăpadă care s-a depus pe carosabil le-a dat bătăi de cap şoferilor gorjeni. La Bumbeşti-Jiu, două autoturisme au fost avariate după ce un arbore s-a prăbuşit peste ele din cauza zăpezii depuse pe crengi. „Reduceţi viteza în apropierea derdeluşurilor şi a patinoarelor improvizate. Distanţa faţă de autovehiculele care circulă în faţă trebuie să fie mai mare pe drum alunecos, iar viteza de deplasare – mai redusă, atât pentru a se evita coliziunea cu cei din faţă, cât şi pentru a nu fi obligaţi să frânaţi brusc“, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII