Craiova a dat României şi lumii întregi mulţi oameni de seamă. Unii dintre ei, care au activat în domeniul umanist, sunt mai cunoscuţi. Alţii, care au avut meserii tehnice, inginereşti, sunt mai puţin cunoscuţi de locuitorii de azi ai Craiovei. Se întâmplă ca unii dintre cei uitaţi de români să fie evocaţi de specialiştii de peste mări şi ţări care folosesc invenţiile lor. O parte din vină o avem şi noi, cei de azi, care, ocupaţi cu treburile zilnice, uităm să dăm prinosul de recunoştinţă înaintaşilor noştri. De aceea, astăzi o să vă povestesc despre alt craiovean, despre alt român care şi-a adus o contribuţie remarcabilă la realizarea mijloacelor tehnice necesare zborului pe Lună, şi anume sursa de energie, adică pila electrică. Tot el a pus bazele învăţământului ingineresc modern din România, fiind primul rector al Şcolii Politehnice din Bucureşti timp de 20 de ani, din 1920 şi până în 1940.
Nicolae Vasilescu-Karpen s-a născut pe 28 noiembrie 1870 în Craiova. A urmat Liceul „Carol I“ din localitate, apoi Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1891 ca şef de promoţie. Încă nu împlinise 21 de ani când şi-a început activitatea la Serviciul Lucrărilor Publice din Bucureşti, unde şi-a adus contribuţii remarcabile în realizarea echipamentelor de comunicaţie şi la proiectarea şi construcţia unui tunel de 3 km la Bereşti, pe linia ferată Galaţi-Bârlad. În 1899 pleacă la Paris pentru a-şi continua pregătirea la Şcoala Superioară de Electricitate, pe care a absolvit-o în 1901, iar în 1902 a absolvit şi Facultatea de Ştiinţe din Paris, obţinând licenţa în fizică, mecanică şi matematică. În 1904 obţine titlul de doctor la Universitatea din Sorbona cu teza „Cercetări asupra efectului magnetic al corpurilor electrizate în mişcare“. Din comisie a făcut parte şi celebrul fizician şi matematician Henri Poincaré. Îşi începe activitatea didactică la Universitatea din Lille, unde funcţionează în calitate de conferenţiar la catedra de electrotehnică, remarcându-se prin talentul său pedagogic.
Un fruntaş al ştiinţei tehnice
Deşi se bucura de aprecierea mediilor ştiinţifice din Franţa, a decis, în 1905, să se reîntoarcă în ţară. În acelaşi an se înfiinţează, la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti, catedra de electricitate, unde Vasilescu-Karpen începe să predea cursul de electricitate şi electrotehnică. Mai mult, alături de alţi dascăli, pune bazele învăţământului ingineresc modern din România, caracterizat prin conţinutul său multilateral, complex, cu mai multe specialităţi. În acest context, efectuează un studiu documentat şi elaborează la 1 septembrie 1920 proiectul de transformare a Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele în Şcoala Politehnică din Bucureşti. Decretul lege a fost promulgat de regele Ferdinand pe 10 iunie 1921. A fost numit rector în 1920 şi a deţinut această funcţie până în 1940. A acordat o importanţă specială lucrărilor practice de laborator, practicii în producţie, desfăşurată în perioada vacanţei de vară, a înfiinţat doctoratul în inginerie. Iată ce spunea academicianul Remus Răduleţ despre Vasilescu-Karpen: „Numeroşi fruntaşi ai ştiinţei şi tehnicii româneşti, nenumărate generaţii de ingineri educaţi de eminentul om de ştiinţă şi distinsul profesor-inginer vor păstra veşnic vie amintirea celui ce s-a străduit să ridice ştiinţa şi tehnica românească la nivelul preocupărilor tehnicii mondiale“.
A studiat mecanismul zborului păsărilor pe vânt variabil. A avut contribuţii teoretice şi practice originale în domeniile: electricitate, electrostatică, electromagnetism, telegrafia fără fir, pile electrice, aerodinamică, termodinamică, în electrochimie şi chimie fizică. În 1909 a propus, în premieră, printr-o notă adresată Academiei de Ştiinţe din Paris, folosirea curenţilor purtători de înaltă frecvenţă pentru telefonia prin cablu la mare distanţă.
Realizări de seamă
O realizare de o valoare inestimabilă o reprezintă pila Karpen, sau pila K, care funcţionează folosind exclusiv temperatura mediului ambiant. Prin conceperea acesteia, craioveanul Vasilescu-Karpen şi-a adus o contribuţie remarcabilă la realizarea mijloacelor tehnice necesare zborului pe Lună, şi anume sursa de energie, adică pila electrică. A început să lucreze la teoria unei pile electrice care să genereze energie la nesfârşit încă înainte de primul război mondial, dar brevetul l-a obţinut în 1922. Lucrarea teoretică se referă la dimensiunile pe care trebuie să le aibă aparatul şi materialele din care trebuie construit. Vasilescu-Karpen susţine în această lucrare că pila inventată de el va furniza energie electrică la nesfârşit.
După ce teoria a fost gata, s-a apucat de lucru. Voia să demonstreze printr-un prototip că tot ceea ce calculase era corect. Prototipul a fost gata în 1950. El a realizat două pile electrice legate în serie, care alimentau un minimotor galvanometric. Acesta, la rândul său, mişca o paletă conectată la un comutator. La fiecare jumătate de rotaţie, paleta deschidea circuitul, pentru ca la a doua jumătate de rotaţie să-l închidă. Timpul de rotaţie era calculat în aşa fel încât pilele să aibă timp de reîncărcare, respectiv pentru refacerea polarităţii în perioada cât circuitul era deschis. Motorul şi paletele aveau drept scop demonstrarea faptului că pilele furnizează energie electrică.
Ieşit din comun este faptul că o pilă electrică, adică strămoşul bateriilor de azi, nu poate funcţiona mai mult de 5-10 ani, deoarece unul dintre electrozi se corodează, iar înlocuirea lui înseamnă, de fapt, o pilă electrică nouă. Pila Karpen, care există la Muzeul Tehnicii din Bucureşti, funcţionează şi azi, după 59 de ani de la construire.
Pe lângă activitatea didactică, a desfăşurat mai multe activităţi industriale. Din 1906 a fost şef al Diviziei tehnice a PTTR. În această calitate a construit la Herăstrău un post de telegrafie fără fir folosit în timpul primului război mondial pentru a putea să comunice cu celelalte ţări europene. În perioada 1931-1934 a fost preşedinte al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România.
Nicolae Vasilescu-Karpen a devenit membru titular al Academiei Române din 1922 şi a fost membru de onoare al „Société française des électriciens“ alături de Niels Bohr, Lord Rutherford, Nikola Tesla. În istoria ştiinţei reprezintă figura omului de ştiinţă care s-a ocupat de cercetări complexe, dar legate de practică.
S-a stins din viaţă pe 2 martie 1964 la Bucureşti. Avea 94 de ani. Ca omagiu adus marelui om de ştiinţă, numele său este purtat de mai multe licee din ţară, în special cu profil de telecomunicaţii. La Colegiul „Carol I“ din Craiova activează o fundaţie cu numele lui Nicolae Vasilescu-Karpen.
