La fel ca multe scandaluri politice, de la Watergate la cunoscutul dosar Tangentopoli din Italia, şi cel privind deconturile deputaţilor din Marea Britanie îşi are rădăcinile în nişte evenimente oarecum nesemnificative, dar ar putea duce la căderea guvernului laburist, comentează Reuters.
În luna martie, soţul lui Jacqui Smith, ministrul britanic de interne şi unul dintre cei mai puternici politicieni din ţară, a trebuit să îşi ceară scuze publice pentru că a decontat două filme porno pe care le-a urmărit acasă. Acest lucru a dus la dezvăluiri despre cheltuielile decontate de Smith pentru domiciliul secundar şi, apoi, la dezvăluiri despre facturile decontate de majoritatea deputaţilor.
Smith, privită la un moment dat drept un posibil viitor lider al laburiştilor, a anunţat că demisionează, fiind cea mai recentă victimă făcută de acest scandal care ia amploare încet dar sigur. Şi alt ministru important, Hazel Blears, a anunţat ieri că se retrage.
În esenţă, scandalul are în centru parlamentarii, care sunt relativ prost plătiţi în Marea Britanie în comparaţie cu politicienii din Statele Unite sau din alte ţări europene. Astfel, parlamentarii britanici câştigă circa 65.000 de lire sterline (108.000 de dolari) pe an, dar profită cât pot de mult de sistemul de decontare a cheltuielilor pentru a-şi rotunji veniturile. În unele cazuri, facturile decontate au fost absurde: un parlamentar a cerut peste 1.600 de lire sterline pentru un adăpost plutitor de gâşte, altul – pentru îngrăşăminte şi pentru orice de la grădinărit la înlocuirea becurilor.
Alegătorii au fost înfuriaţi şi privesc parlamentul, unde aleşii stau pe canapele de piele verde şi respectă tradiţii stricte care datează de 800 de ani, drept un loc unde câţiva se pot îmbogăţi şi îşi pot aranja casele.
După cum au subliniat mulţi, în majoritatea cazurilor nu au fost încălcate reguli, dar scandalul a scos la lumină o faţă nevăzută a politicii britanice, care ameninţă în prezent să provoace căderea guvernului, chiar dacă membri ai tuturor partidelor au profitat de pe urma regulilor permisive.
Premierul Brown trebuie să demisioneze?
Într-un efort de a ţine situaţia sub control, premierul Gordon Brown şi liderul opoziţiei conservatoare, David Cameron au propus o reformare a parlamentului şi a normelor sale, sperând să recâştige încrederea publică. Dar răul pare să fi fost făcut deja – atât laburiştii, cât şi conservatorii vor fi „pedepsiţi“ probabil la urne, la alegerile europene şi locale organizate joi, potrivit sondajelor.
Brown, care i-a urmat lui Tony Blair în 2007 şi a întâmpinat greutăţi în a-şi menţine autoritatea, va reforma, potrivit aşteptărilor, guvernul imediat după alegeri, dar această măsură ar putea fi insuficientă pentru a inversa tendinţa din sondaje. Următoarele alegeri parlamentare ar urma să aibă loc în iunie anul viitor, ceea ce îi oferă lui Brown un an să refacă imaginea formaţiunii. El este supus, însă, la presiuni să convoace alegeri mai devreme.
Unii analişti politici nu se aşteaptă ca premierul să cedeze. Dacă economia îşi revine până în iunie, acest lucru ar putea alimenta speranţele partidului pentru a patra victorie consecutivă în alergerile legislative, un fapt fără precedent, deşi în prezent sondajele îi prezintă drept favoriţi pe conservatori.
După demisiile a doi miniştri importanţi în două zile – Smith şi Blears – se pare că scandalul deconturilor duce inexorabil la retragerea lui Brown: filme porno care duc la prăbuşirea guvernului, comentează Reuters, precizând că este însă posibil ca situaţia să fie mai puţin dramatică.
Watergate, care a început cu o banală spargere, a dus în cele din urmă la demisia lui Richard Nixon de la preşedinţia Statelor Unite, dar a durat mulţi ani, iar în centrul scandalului se aflau fapte de natură penală. În comparaţie, situaţia din Marea Britanie pare minoră, dar ar putea pune capăt celor 12 ani petrecuţi de laburişti la putere.