Transportatorii de mărfuri comerciale sunt, din nou, în atenţia poliţiei. Reprezentanţii Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Olt şi cei ai Autorităţii Rutiere Române (ARR) – Agenţia Olt au demarat, săptămâna aceasta, o amplă acţiune de control în trafic ce vizează transportul de mărfuri. Acţiunea se va desfăşura pe drumurile naţionale şi europene din judeţul Olt.
Poliţiştii şi inspectorii ARR urmăresc depistarea şi sancţionarea contravenţională sau penală, după caz, a conducătorilor de autovehicule, care transportă mărfuri comerciale, inclusiv periculoase, fără a respecta normele rutiere.
„Cu această ocazie sunt vizate circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, transportul rutier public şi respectarea timpilor de conducere şi a perioadelor de odihnă. Conducătorii auto prinşi cu nereguli vor suporta rigorile legii. Ei vor fi sancţionaţi contravenţional în funcţie de neregulile constatate", a precizat subcomisarul Cristi Rădoi, din cadrul SPR Olt.
În acţiune sunt angrenaţi şase ofiţeri şi 18 agenţi de circulaţie din municipiile Slatina şi Caracal, poliţişti din oraşele Corabia, Balş, Scorniceşti şi Piatra-Olt şi patru inspectori din cadrul ARR Olt. Activitatea de control se va încheia pe 15 martie 2009. Ea este coordonată de şeful SPR Olt, comisarul Ilie Roşu, condusă de subcomisarul Cristinel Rădoi şi monitorizată de comisarul Paul Toma din cadrul Direcţiei Poliţiei Rutiere a Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Dana MIHĂILĂ

