17.9 C
Craiova
duminică, 13 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjPrefectul, spaima candidaţilor la şoferie

Prefectul, spaima candidaţilor la şoferie

Prefectul de Gorj, Victor Banţa, a devenit peste noapte sperietoarea celor care aspiră la statutul de şofer, după ce a declarat că va semna în curând ordinul pentru introducerea poligonului pentru testarea candidaţilor.

 

Conducerea Prefecturii Gorj intenţionează să ia măsuri pentru a limita accesul candidaţilor la permisul auto. După ce, de câteva luni, proba teoretică se susţine pe calculator şi s-au eliminat în mare parte posibilităţile de fraudare a testului, prefectul de Gorj, Victor Banţa, a declarat că există cadrul legislativ pentru reintroducerea probei poligonului. După cum a menţionat Banţa, pe adresa instituţiei a fost transmisă deja o adresă în acest sens din partea Serviciului Poliţiei Rutiere Gorj. Oamenii legii îi solicită prefectului să facă demersurile necesare pentru înăsprirea condiţiilor pentru obţinerea permisiului auto de către gorjeni. La rândul său, Banţa i-a cerut primarului din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, să găsească un teren unde să fie amenajat poligonul auto şi să fie examinaţi viitorii candidaţi. Potrivit şefului Instituţiei Prefectului, testul respectiv va tria şi mai mult aspiranţii la şoferie şi va reduce numărul accidentelor rutiere, viitorii şoferi urmând să fie mult mai bine pregătiţi practic.

În câteva săptămâni se poate introduce noua probă

Victor Banţa a declarat că, deşi nu va fi pe placul majorităţii candidaţilor, va semna imediat ordinul respectiv, după ce baza materială va fi asigurată: „Ştim că toată lumea doreşte să obţină foarte uşor permisul auto, dar am văzut ce se întâmplă pe şosele şi mai avem şi exemplul celor care au luat permisul aşa cum l-au luat. Mulţi probabil că vor pica poligonul, dar măsura este pentru un trafic rutier mai sigur. Primăria va trebui să găsească un spaţiu. Este la Turcineşti, lângă poligonul pentru trageri un teren, la Preajba, dar terenul e privat. O să discutăm şi cu şcolile auto. Poate vor pune cei de acolo la dispoziţie un teren pentru un poligon. Oricum, primăria va fi direct interesată pentru taxele pe care le va încasa. Va scădea cu siguranţă numărul celor care obţin permisul auto. În prezent, municipiul Târgu Jiu este sufocat de 40.000 de maşini la o populaţie sub 100.000 de locuitori. Eu pot semna pe loc ordinul, dar să vedem ce propuneri o să vină. Cred că într-o lună va putea fi introdusă această probă. Eu am permisul din 1983 şi am dat poligonul. Cred că e bine. De ce să nu protejăm nişte oameni, dacă putem?“, a declarat Victor Banţa, a cărui iniţiativă nu va fi cu siguranţă pe placul celor care vor să obţină cât mai repede şi mai uşor permisul de conducere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII