Știri de ultima orăLocalDSP, în subordinea consiliilor judeţene

DSP, în subordinea consiliilor judeţene

Ministrul Ion Bazac a semnat ieri ordinul privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a Direcţiilor de Sănătate Publică. Acestea vor fi transferate în subordinea consiliilor judeţene. „Direcţiile de Sănătate vor fi structuri complet noi, cu atribuţii adaptate cerinţelor actuale. În felul acesta, am pregătit deja premisele descentralizării, pe care am de gând să o realizez până la sfârşitul acestui an. În noua structură, Direcţiile vor fi transferate consiliilor judeţene. Vreau să readuc seriozitatea şi consecvenţa în sistemul de sănătate. Cât timp voi fi ministru, se vor elabora legi pe care nu va fi nevoie să le modificăm lunar“, a declarat ministrul sănătăţii, Ion Bazac.
În noua formulă se redefinesc responsabilităţile fiecărui departament, serviciu, birou şi compartiment din cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică. Toate aceste măsuri vor fi corelate şi cu trecerea spitalelor la autorităţile locale. Prin definirea noilor structuri, se va întări şi rolul direcţiei de control a DSP. De asemenea, cresc responsabilităţile la nivel local ale DSP în ceea ce priveşte revenirea, supravegherea şi controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile. În plus, ordinul reglementează şi implicarea DSP în monitorizarea stării de sănătate a populaţiei.
„Este un proiect care continuă procesul descentralizării. Primul pas a fost făcut în 1998, atunci când s-au înfiinţat Casa Naţională şi casele judeţene de sănătate. Noi ne organizăm în funcţie de nevoile şi specificul fiecărui judeţ“, a spus directoarea DSP, Ramona Lesnic.

Claudia CHELU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU