Cartea de weekend

Drumul spre casă“, de Rose Tremain

Editura Leda, Grupul Editorial Corint, 2008

 

Romanul „Drumul spre casă“ al scriitoarei britanice Rose Tremain, laureat cu Premiul Orange Broadband 2008, a văzut lumina tiparului în Colecţia „Maeştrii“ Leda a Grupului Editorial Corint, în traducerea Nicoletei Nedu. Romancieră, nuvelistă şi scenaristă cu studii la Sorbona şi activitate universitară în zona de creative writing, autoare a mai multor volume bine primite de critică şi de public, Tremain (n. 1943) ne propune o nouă lecţie de proză epică solidă, complexă şi dinamică, puternic ancorată în realitatea contemporană. Intriga ramificată, condusă cu mână sigură, urmăreşte întâmplările prin care trece Lev, un muncitor imigrant, sosit din Europa de Est în Anglia. Procesul de reconstruire radicală a identităţii acestuia într-un oraş străin şi într-o lume nouă, la rigorile căreia se zbate să se adapteze, capătă, prin acumularea epică a situaţiilor şi întâmplărilor în care se lasă angrenat, un caracter „exponenţial“. Tensiunea adaptării dificile este concurată de nevoia împlinirii unui destin, de o intensitate care se transmite cititorului. Scris fără fasoane experimentale, în tradiţia marii proze realiste de medii sociale, romanul are un caracter caleidoscopic, forţă narativă şi, din plin, un lirism conţinut care-i conferă farmec. Se citeşte pe nerăsuflate, fără a fi câtuşi de puţin facil. N-ar fi fost rău ca scriitorii români de ultimă generaţie să fi trecut pe la cursurile de creative writing ale lui Rose Tremain.

Bedros HORASANGIAN

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS