25.6 C
Craiova
luni, 21 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalFuncţii negociate la Senat

Funcţii negociate la Senat

Reprezentanţii tuturor formaţiunilor politice parlamentare au negociat ieri şi au stabilit algoritmul prin care au împărţit funcţiile de conducere în Senat, inclusiv la comisii, PSD şi PD-L obţinând fiecare preşedinţia a şase comisii.

Conducerea parlamentului este asigurată de Biroul Permanent, din care fac parte preşedintele, patru vicepreşedinţi, patru chestori şi patru secretari. Potrivit algoritmului politic definitivat prin negocieri între liderii PSD, PD-L, PNL şi UDMR, funcţia de preşedinte al Senatului va fi deţinută de un reprezentat al alianţei PSD+PC. Drept urmare, în perioada 2008-2012, democrat-liberalii au obţinut două posturi de vicepreşedinţi, iar social-democraţii, doar unul de vicepreşedinte. Cel de-a patrulea post de vicepreşedinte revine PNL, cu excepţia sesiunii parlamentare 2012, când va reveni unui reprezentant PSD+PC.

În privinţa funcţiilor de secretar, până în 2010, PD-L va avea doi reprezentanţi, iar PNL şi PSD+PC, câte unul. Începând cu 2011, PSD+PC va avea doi secretari, iar PNL şi PD-L, câte unul.

La nivel de chestori, fiecare dintre cele patru formaţiuni – PSD+PC, PD-L, PNL şi UDMR – îşi va numi câte un reprezentant.

 

Împărţeli pe comisii

 

Echipele de negociere, formate din reprezentanţi ai tuturor formaţiunilor parlamentare, şi-au împărţit şi conducerile la nivel de comisii permanente. PSD+PC au obţinut preşedinţia Comisiei juridice, secondat de vicepreşedinte şi secretar PD-L. Comisia de politică externă va fi condusă de un reprezentant al alianţei PSD+PC, în timp ce vicepreşedinte va fi un democrat-liberal, iar secretar, un social-democrat ori conservator.

Social-democraţii au câştigat şi comisiile de agricultură, de sănătate publică, de cultură, egalitate de şanse, astfel că, în total, alianţa PSD+PC deţine preşedinţia a şase comisii permanente.

PD-L a obţinut conducerea Comisiei de buget-finanţe, unde vicepreşedinte va fi un reprezentant PSD+PC, iar secretar, un liberal. De asemenea, democrat-liberalii vor avea preşedinte la Comisia pentru administraţie publică, la cea pentru muncă, cea pentru învăţământ, Comisia pentru privatizare şi administrarea activelor statului, Comisia pentru regulament. În total, PD-L conduce, la fel ca şi PSD+PC, şase comisii permanente.

Liberalii au obţinut preşedinţia Comisiei pentru apărare, unde vicepreşedinte va fi un social-democrat/conservator, iar secretar, un democrat-liberal. PNL va conduce şi Comisia economică, având un vicepreşedinte PD-L şi secretar PSD+PC. Cea de-a treia comisie alocată PNL este cea pentru cercetarea abuzurilor.

UDMR a câştigat Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi, unde Gyorgy Frunda îşi va continua preşedinţia deţinută şi în legislatura trecută.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS